ABA KIT Prima aplicație suport pentru Terapia ABA, în limba română

După 7 ani de experiență în lucrul individual cu copiii diagnosticați cu autism și familiile acestora, Asociația Help Autism face un nou pas în sprijinirea procesului de recuperare a copiilor cu tulburare de spectru autist prin lansarea aplicației inovative de suport psihoterapeutic, ABAKIT “Eu învăț despre lume prin imagini”.

Autismul afectează dezvoltarea normală a creierului în ariile responsabile de funcţia de comunicare, de interacţiune socială şi de funcţionare cognitivă. Din acest motiv, copiii cu autism au nevoie de materiale educaţionale create special pentru ei, care să țină cont de modul în care ei pot învăţa. Pentru a facilita activităţile de recuperare în cadrul programelor terapeutice, Asociaţia Help Autism, alături de Asociația pentru Terapie Comportamentală Aplicată au dezvoltat încă din anul 2013, kit-ul de materiale didactice “Eu învăţ despre lume prin imagini – materiale ABA”, primul de acest gen din România. 

După 4 ani în care kit-ul a funcționat drept principal suport în ședințele de terapie ale copiilor cu autism din întreaga țară, implementarea sub forma unei aplicații mobile vine să sporească atractivitatea acestui tip de activitate, dat fiind interesul manifestat de copiii cu autism pentru dispozitivele electronice. Pe lângă suportul acordat specialiștilor în cadrul ședințelor de terapie, accesibilitatea materialelor încurajează totodată implicarea părinților și continuarea aplicării practicilor și principiilor terapeutice și acasă, contribuind astfel la accelerarea procesului de învățare. În acest sens, la recomandarea terapeutului coordonator și respectând planul individualizat de intervenție, aplicaţia IT va putea fi accesată facil utilizând o tabletă, telefon mobil sau un computer.

ABAKIT își propune să fie în principal un instrument de suport în munca specialiștilor în terapie ABA și de aceea, utilizarea acasă este recomandată doar sub atenta îndrumare a acestora. Un alt element inovator este reprezentat de posibilitatea generării rapoartelor de progres, direct din aplicație, terapeutul coordonator având astfel posibilitatea de a urmări progresul fiecărui copil, chiar în urma lucrului la domiciliu.

Aplicația conține un set de exerciții online realizate pe baza kit-ului ABA, 1200 de imagini care corespund programelor de analiză comportamentală aplicată (ABA) și nivelului terapeutic, respectiv vârstei și abilităților copilului. 

Asemeni Kitul-ului ABA, dezvoltat în format fizic de către Asociația Help Autism și ATCA, http://ahaprint.ro/produs/kit-materiale-aba/, aplicația contribuie la stimularea și dezvoltarea abilităților cognitive și verbale ale copiilor cu TSA, pe baza unor obiective terapeutice:

  • dezvoltarea limbajului receptiv;
  • dezvoltarea limbajului expresiv și a comunicării prin descriere și povestire;
  • dezvoltarea spiritului de observație și folosirea limbajului descriptiv;
  • identificarea expresiilor faciale și a emoțiilor simple;
  • identificarea regulilor sociale și situațiilor sociale complexe.

Accesul la Aplicația ABAKIT “Eu învăț despre lume prin imagini” va fi oferit în mod gratuit atât copiilor beneficiari ai Asociației Help Autism cât și beneficiarilor Centrului Mihai aparținând Asociației Autism, Terapie, Sport și Arte Argeș, parteneri ai Asociației.

În acest moment aplicația este disponibilă pentru descărcare, atât în limba română cât și în engleza, pe dispozitivele Android, prin intermediul Google Play Store, urmând ca la mijlocul luni martie să fie poată fi achiziționată și prin intermediul App Store și Microsoft Store, pentru dispozitive cu sistem IOS și Windows.

Aplicația poate fi achiziționată pe module distincte, grupate în funcție de gradul de dificultate sau integral: ABAKIT Starter pentru nivelul începător - conține 5 programe; ABAKIT Medium pentru nivelul intermediar – conține 10 programe; ABAKIT Advanced pentru nivelul avansat - conține 14 programe. De asemenea, pentru familiarizarea cu utilizatorilor cu instrumentele de lucru oferite de aplicație, înainte de achiziția pachetului complet, este disponibilă pentru instalare și o versiune gratuită.

Sumele încasate din vânzarea materialelor de terapie ABA atât în format fizic cât și în format electronic sunt direcționate către susținerea terapiei de recuperare pentru cei 440 de copii cu TSA beneficiari ai Asociației Help Autism.

Aplicația ABAKIT “Eu învăț despre lume prim imagini” a fost dezvoltată în cadrul proiectului „Înființare centre de furnizare servicii inovatoare de psihoterapie”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă cu un buget total de 277.761,25 CHF. Grantul acordat este de 249.985,12 CHF, iar co-finanțarea asigurată de solicitant și parteneri este în valoare de 27.776,13 CHF. Pentru mai multe detalii privind Programul de Cooperare Elvețiano-Român, va invităm să vizitați http://www.swiss-contribution.ro.

FacebookShare pe Facebook