R-ul ,,Buclucaș’’. Consoana linguală vibrantă

A fost odată ca niciodată în Dicționarul Limbii Române Moderne, „rotacismul’’, care este un fenomen fonetic, constând în transformarea unei consoane în RÎnsă, rotacismul constituie omiterea sau deformarea sunetului „r ”, care este cea mai dificilă fonemă a vorbirii, aceasta nereprezentând o semnificaţie defectologică. Să descoperim ce înseamnă rotacism într-un articol scris de Amalia Lupu și Anca Tudorache.

HelpAutism logopedie pronuntia literei R

Când „r” este înlocuit cu „l”, putem vorbi de un pararotacism fiziologic, prezent la 40-50% din cazuri. Nu sunt necesare exerciţii specific logopedice, pentru că exersarea lui prea devreme poate duce la pronunţarea lui greşită. În limba română consoana „r” este alveolară, antelinguală, vibrantă. O pronunţie corectă presupune încordarea şi imobilizarea întregului aparat de articulare cu excepţia vârfului limbii, care intră în vibrare (între 2-3 vibraţii ale limbii sunt suficiente pentru emisia sunetului „r”).

La pronunţarea sunetului „r” se cere o mobilitate a limbii, o proporţie anatomică adecvată a ei în raport cu celelalte elemente ale aparatului fonoarticulator. Caracteristici: avantaje în perceperea lui datorită spectrului său de frecvenţă joasă şi are o intensitate, sonoritate ridicată (40 decibeli). Datorită acestui lucru, „r” este pronunţat şi de hipoacuzici, această facilitate contrastează cu dificultatea realizării sale articulatorii.

De ce apar dificultățile de pronunție la sunetul R?

Motivele care stau la baza semnalării unor anumite probleme în pronunția corectă a sunetului R sunt diverse, cele mai multe din cauza unor anomalii anatomice ori funcționale, respectiv :

• Frenului restrictiv al limbii (pielița amplasată sub limbă) – ceea ce poate genera o reducere a mobilității limbii, cu efecte asupra pronunției corecte;

• Macroglosie – limba are o dimensiune mult mai mare, comparativ cu cea a cavității bucale;

• Hipotonie;

• O inervație destul de deficitară a limbii (tulburări neuronale);

• Malformații la nivelul boltei palatine;

• Diverse leziuni la nivelul nervului hipoglos;

• Anumite probleme de respirație.

Pentru o pronunție cât mai corectă a sunetului R, ce este o consoană destul de vibrantă, copilul trebuie să își coordoneze foarte bine toate mișcările, respectiv:

• Buzele să fie trase lateral și bine încordate;

• Vălul palatin să fie ridicat, în acest fel reușindu-se blocarea scurgerii aerului pe cavitatea nazală;

• Vârful limbii trebuie să fie amplasat pe incisivii superiori (pe partea alveolara a acestora);

• Părțile laterale limbii trebuie să se sprijine pe molarii de sus, astfel împiedicându-se eliminarea aerului prin părțile laterale – se obține o direcționare a aerului spre vârful limbii.

Vocea devine din ce în ce mai puternică pe măsura ce se consolidează sunetul.

După realizarea exercițiilor, aerul este eliminat cu putere în momentul pronunției sunetului prin canalul format de limbă, în timp ce aceasta vibrează.

Formele rotacismului:

A. Rotacismul interdental – se produce prin vibrarea vârfului limbii, sprijinit pe incisivii superiori;

B. Rotacismul labial – se realizează prin vibrarea buzelor;

C. Rotacismul labiodental – vibrează buza inferioară prin atingerea incisivilor superiori;

D. Rotacismul bucal – se realizează prin scurgerea aerului între limbă şi obraji care intră în vibraţie;

E. Rotacismul marginal – vibrează marginile laterale ale limbii, limba este lăţită;

F. Rotacismul apical – limba este strâns lipită de alveole, în timpul pronunției, ceea ce nu-i permite vibrația necesară;

G. Rotacismul palatal – limba alunecă spre bolta palatină;

H. Rotacismul dorsal – când vibrează partea din mijloc a limbii;

I. Rotacismul velar – când vibrează vălul palatin;

J. Rotacismul uvular – când intră în vibraţie omuleţul sau uvula;

K. Rotacismul faringian – specific rinolaliei; vibraţia se realizează între baza limbii şi faringe. 

Cu cât se începe mai repede terapia logopedică, cu atât șansele de corectare a  pronunției sunetului R sunt mai mari.

În general, terapia logopedică depinde de mai mulți factori, respectiv:

  • Cauzele rotacismului;
  • Vârsta micului pacient;
  • Prezența unor alte defecte de pronunție;
  • Tipul de rotacism;
  • Cauzele rotacismului;
  • Prezența unor alte defecte de pronunție.

Dezvoltarea corespunzătoare a aparatului fono-articulator, a musculaturii la nivelul limbii și educarea respirației, contribuie la corectarea pronunției sunetului.

Exercițiile pentru corectarea sunetului R sunt realizate sunt forma jocului, în acest fel copilul nefiind stresat de terapia logopedică.

Terapia logopedică este personalizată pentru fiecare copil în parte, ea incluzând în general diverse exerciții de respirație, exerciții specifice pentru dezvoltarea și întărirea musculaturii limbii, exerciții pentru dezvoltarea mobilității la nivelul aparatului fono-articulator (o atenție deosebită acordându-se mobilității limbii) și dezvoltarea auzului fonematic.

Există situații în care copilul poate pronunța mult mai ușor sunetul R în combinație cu diverse vocale sau cu diverse consoane (ce au punctele de articulare destul de apropiate – sunetul D, sunetul T).

Metode de emitere şi procedee:

Sunetul R este un sunet foarte complex și există o întreagă literatură de specialitate pe această temă, fiind descrise peste 50 de metode şi procedee de emitere şi consolidare a lui.

La copiii care nu reuşesc să pronunțe sunetul „r”, intervenția logopedică pentru emiterea lui se desfăşoară în trei direcţii:

  1. Discriminarea sunetului, față de celelalte sunete;
  2. Stabilirea poziţiei corecte a limbii;
  3. Producerea vibrației limbii.

1. Pentru discriminarea sunetului R, se pot efectua exerciții pentru dezvoltarea auzului fonematic (Unde se aude sunetul R în cuvinte, Ce se aude R sau L/N/ D?, Spune-mi cuvinte care încep cu R, care conțin sunetul R sau care se termină cu R) 

Exercițiile sunt alese în funcție de vârsta și potențialul copilului.

2. Pentru a obţine o poziţie corectă a limbii se procedează în felul următor:

a. Se cere copilului să scoată limba printre buze şi să realizeze un jgheab. După ce a reuşit acest lucru, copilul trebuie să sufle aerul pe jgheab şi să-l simtă pe palmă.

b. După ce a repetat şi reuşeşte să realizeze cu uşurinţă exerciţiile de mai sus, copilul trebuie să sufle ridicând limba spre buza superioară. În acest caz curentul de aer se ridică oblic şi acest lucru se poate demonstra cu ajutorul unei fâşii de hârtie pusă orizontal deasupra limbii. Sub acţiunea curentului hârtia se deplasează în sus, pe verticală.

3. În ce priveşte obţinerea vibraţiilor, se folosesc de regulă procedee mecanice. Cu degetul arătător pus sub limbă, se cere copilului să pronunţe un „r” fricativ lung. Prin mişcări rapide ale degetului, executate de la dreapta la stânga, limba se pune în vibrație. După exerciţii multiple, pe care copilul trebuie să le facă singur, zilnic, apare vibrarea limbii. Se recomandă vibrarea limbii şi în combinaţia „dr” şi „tr”.

Toate exercițiile de consolidare a sunetului R sunt realizate sub forma jocurilor, copilul reușind astfel să pronunțe mult mai ușor sunetul R corectat în silabe, cuvinte, propoziții, poezii (rime):

  • Pronunțarea în combinație cu vocale – ara, ira, ere, ora, ore, aro, aru, eru, iri, ere etc.
  • Pronunția în silabe repetate – rara, riri, rere, roro, ruru, rare, rire, ruru, raru etc.
  • Pronunția în combinații de tip consonantic – pra, art, tra, arm, tre, org, stru, stra, tru, pra, pre, cri, bra etc.
  • Pronunția în combinație cu diftongi – ria, rea, rie, rao, reu, roi, rio, rau etc.
  • Pronunția cu sunetul R în poziție inițială (cuvinte monosilabice - rac, ras, rai, ruj, rad, rup etc / cuvinte bisilabice – rata, rama, rece, roata, raza, roșu, etc / cuvinte polisilabice – revista, robinet, ridicat, regina, ramura, randunica etc.)
  • Pronunția cu sunetul R în poziție mediană (cuvinte bisilabice – gara, bara, soare, sare, ore, floare, țăran etc / cuvinte polisilabice  - iepure, arbore, pasăre, cameră, bulgare etc.)
  • Pronunția cu sunetul R în poziție finală (cuvinte monosilabice – sar, dor, cor, zbor, far etc / cuvinte bisilabice – măgar, motor, școlar, ușor, pahar, zidar etc/ cuvinte polisilabice – vânzător, ajutor, iubitor, calculator etc.)
  • Pronunția cu sunetul R amplasat de două ori într-un cuvânt – cărare, răcoare, rar, respirație, revedere etc.

Alte tips-uri pentru emiterea sunetului R:

* Se poate folosi o periuță electrică sau dispozitivul Z-vibe care poate imprima mecanic vibrarea necesară pronunţiei lui „r”. Trebuie știut ca după un număr de minimum 7-8 şedinţe, copilul va reuși să imprime limbii sale vibraţiile necesare pronunţiei corecte.

* Se recomandă exerciţii pregătitoare, precum vibrarea bilabială. Copiii, cu limba între buze, sub formă de joc, vibrează lung buzele și limba.

* Un alt exerciţiu: pe vârful limbii copilului se pune o bucăţică de hârtie curată, de un centimetru pătrat. Copilul trebuie să apese vârful limbii de cerul gurii şi apoi prin impulsul brusc al aerului expirat să arunce hârtiuţa din gură. De regulă, în acea clipă vârful limbii începe să vibreze.

* În literatura de specialitate, ca şi în experienţa practică s-a demonstrat că sunetul „r” poate apărea în mod spontan în munca de emitere a sunetului „ş”, când se obţine un „r” surd. În aceste cazuri se trece la fixarea lui „r”.

* Copilul este pus să pronunţe succesiv şi intens „td”. Se obţine la un moment dat un „t” şi „d” urmat de o uşoară vibrație a vârfului limbii. Se trece la pronunţia „dr, tr”. 

* Se procedează şi astfel: copilul este pus să pronunţe „haină”, „halat”, se insistă asupra pronunţiei corecte a lui „h”. Se trece la pronunţarea cuvântului „hrean”. În acest context fonetic, copilul reuşeşte să despartă „r” de „h”. Explicaţia este că pentru pronunţia ambelor sunete: „h” şi „r”, poziţia limbii rămâne, în mare, aceeaşi. Sunetul „r” ia naştere din curentul de aer a lui „h”. Acest curent de aer pune în mişcare vârful limbii înainte ca acesta să fi ajuns în regiunea de articulaţie a lui „r”, aşa cum poate copilul. În felul acesta „r” poate fi pronunţat corect şi în mod izolat.

 Nu există metodă şi procedeu unic care să dea rezultate la toţi copiii. Acelaşi procedeu, aplicat la copii diferiţi, dă rezultate diferite. Logopedul trebuie să cunoască cât mai multe procedee şi să caute procedeul eficient pentru fiecare caz în parte. Apoi sunetul se fixează şi se introduce în cuvinte cât mai variate. 

 

Bibliografie:

https://mommyspeechtherapy.com 

www.speechythings.com

Maria Anca, LOGOPEDIE, editura Presa Universitară Clujeană 2007

Emil Verza, Tratat de Logopedie, editura Fundatiei Humanitas