Daniela Bosancu

Daniela Bosancu

Coordonator centru și terapeut ABA

Sunt psiholog clinician autonom, psihoterapeut (terapie Ericksoniană), psihopedagog de recuperare cu 10 ani experiență în terapia de recuperare a tulburărilor de dezvoltare. Dețin practică privată din 2012 și sunt psihoterapeut în formare pentru terapie sistemică (terapie de cuplu și de familie).

Experiența profesională pe care o am în lucrul cu copiii este în analiza comportamentală aplicată, evaluarea nivelului de dezvoltare, implementarea planului de intervenție personalizat și realizarea intervenției, psihoterapie cu copii și adolescenți, precum și logopedie.

Am organizat ateliere de dezvoltare personală cu copii și adulți (atelierul Împreună pentru Succes pentru părinții copiilor cu TSA) și am coordonat echipe de terapie în practică privată și la domiciliu. Pentru că părinții copiilor cu tulburări de dezvoltare au nevoie de sprijin, am constituit un program de consiliere a părinților (informare, plan de intervenție acasă).

Cititul, călătoriile împreună cu familia și voluntariatul sunt lucrurile care mă relaxează în timpul liber. Pe partea de voluntariat îmi place să fac ședințe de psihoterapie într-un centru maternal, ateliere de dezvoltare personală pentru copiii din centre de plasament, precum și alte inițiative similare.