Andreea Stoia

Andreea Stoia

Logoped

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în anul 2019, în specializarea Psihopedagogie specială iar în prezent sunt în anul terminal de master la aceeași facultate și studiez Terapia Logopedică în Procesele de Comunicare.
Încă din anul 2014, am început cu pași mici, fiind voluntar la o asociație care ajută familiile defavorizate și am simțit o imensă bucurie atunci când copii găseau în mine un sprijin atât emoțional cât și educațional. 
În 2016 am luat contact prima dată cu copii aparte și de atunci m-am îndrăgostit iremediabil de această meserie, urmând câteva perioade de voluntariat. 
Am absolvit cursul ,,Tehnici Aba în tulburările din spectrul autist” susținut de Ancuța Dumitrescu și Claudia Matei, apoi cursul RBT, lucrând ca terapeut ABA. 
În prezent sunt bucuroasă că fac parte din echipa Help Autism și că îmi pot împărtăși în continuare cunoștiințele acumulate de-a lungul timpului copiilor cu tulburări de limbaj, îmbinând partea de terapie comportamentală cu tehnicile de corectare a vorbirii.  

  • Centrul Mălin