Trofeul Generozității pentru autism, ediția I

Luni, 16 decembrie, s-au decernat trofeele generozității pentru susținerea cauzei autismului! Asociația HelpAutism, distinsă anul acesta cu premii la Gala Oameni pentru Oameni și Gala Națională a Voluntarilor, a premiat partenerii și susținătorii cauzei în 2013. Printre premianți se numără Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 3, Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA), Fundația The Group, companii precum La Fântâna, Heinrig Impex, Fan Courier, BikeXpert, Alka Trading, dar și familii, copii, terapeuți sau voluntari.

Anul acesta, impactul celor 12 premianţi a însemnat donaţii şi voluntariat în valoare totală de aproape 100 000 Euro. Aceste resurse s-au transformat în terapia de recuperare a copiilor cu tulburări de spectru autist, diagnostic precoce tuturor copiilor cu vârsta între 1 și 4 ani care se înscriu în programul național de diagnostic precoce, consilierea a peste 170 părinți în implicarea ca și mesageri ai cauzei, atragerea de fonduri atât pentru susținerea terapiilor propriilor copii, cât și pentru alți copii aflați în situații similare. 

„Suntem o asociație relativ tânără, însă am reușit să strângem multe forțe pentru susținerea autismului în România. Coagularea prielnică a acestor energii se vede din rezultatele obținute anul acesta, iar premiile primite sunt confirmări ale acestui fapt. La final de an, am simțit că trebuie să premiem și celebrăm generozitatea celor care au făcut posibile punerea acestor cărămizi importante în conștientizarea, diagnosticul precoce și terapia autismului în România. Le mulțumim pentru generozitate atât părinților, voluntarilor, copiilor, cât și sponsorilor, susținătorilor media, ong-urilor partenere și instituțiilor publice.”, afirmă Daniela Bololoi, președinte Asociația Help Autism. 

Daniela Bololoi a fost desemnată anul acesta „Cel mai implicat preşedinte în atragerea de fonduri” în cadrul Galei Oameni pentru Oameni. Ea a motivat peste 300 de voluntari, prieteni, părinți şi peste 20.000 de persoane să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către programele asociației. Suma strânsă se adaugă la finanțările primite în produse sau bani din partea companiilor partenere premiate luni seară în cadrul Trofeului Generozității, ediția I.

Astfel, trofeele au revenit:

  • Cel mai implicat terapeut - Adriana Ionela Bălșanu

Terapia este esențială pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, iar terapeutul devine partenerul principal al părinților în parcursul de recuperare. Printr-un vot la care au participat 70 de familii din Asociația Help Autism, părinții au desemnat cel mai implicat terapeut. Pentru dedicare și prezența activă în parcursul terapeutic, trofeul pentru „cel mai implicat terapeut” se acordă doamnei Adriana Ionela Bălșanu.

„Pentru mine, primirea tofeului generozitatii a insemnat un amalgam de emoții, recunoaștere, apreciere și cred că reprezintă o încununare a tuturor realizărilor din acest an. Acest trofeu îl merit eu prin prisma copiilor minunați cu care împărtășesc zilnic emoții, cunoștiințe, zâmbete, încercând să progresăm, reciproc, tot mai mult în fiecare zi.

Echipa Help Autism este familia din care fac parte, parcă, de o viață. Am intrat în acest proiect fără a realiza ce înseamnă asta pentru mine și fără a mă gândi la schimbările ce aveau să vină. Ei bine, Help Autism este un proiect de suflet pentru suflet, este un stil de viață, este o realizare enormă atât pentru mine, cât și pentru toți copiii noștri. Eu am învățat să dăruiesc mai multe lucruri, am învățat să primesc, învăț și progresez cu fiecare pas pe care îl fac alături de echipa Help Autism!

Vă mulțumesc tuturor și cel mai mult îi mulțumesc Danielei Bololoi, președinta Asociației Help Autism, ea este persoana care m-a sprijinit mereu și mi-a oferit cele mai utile sfaturi.”

  • Cel mai implicat voluntar - Cornelia Istrate

De un an de zile, vine în fiecare zi 8 ore la Centrul Help Autism din Delea Nouă și ne ajută necondiționat. Pentru generozitatea cu care ne acordă timpul și energia sa, trofeul „cel mai implicat voluntar” se acordă doamnei Cornelia Istrate.

  • Cea mai generoasă familie - Familia Buzoianu

Preopcuparea părinților unui copil cu autism este adesea să facă rost de fondurile necesare pentru terapia continuă a acestuia. O familie din Asociația Help Autism a decis ca pe parcursul anului 2013 să susțină terapia de recuperare atât a copilului lor, cât și a baiețelului familiei Firu. Pentru generozitatea cu care înțelege că autismul este problema noastră, și nu doar a fiecăruia dintre noi, titlul de „Cea mai generoasă familie” se acordă familiei Buzoianu.

„Apreciez gestul Asociației Help Autism care s-a gândit să premieze implicarea unei familii, în efortul de recuperare a unei alte familii, și asta numai prin prisma creării unui precedent care sper să devină tradiție.
Îmi doresc ca anul viitor, acest trofeu să fie oferit unei alte familii; iar decizia în ceea ce privește selectarea celei mai generoase familii, să fie mult, mult mai dificilă, adică familiile candidate să fie mult mai numeroase...
Cei care primesc, știu cum se simt cei care dăruiesc, numai dăruind la rândul lor. Iar acest sentiment îl știe cel mai bine Daniela Bololoi, cea care a susținut financiar terapia multor copii, inclusiv terapia de început a fiului nostru.
Alăturarea noastră echipei Help Autism, a însemnat descoperirea unei noi familii; și atunci când ești parte a unei familii, faci tot ce poți ca această familie să fie fericită, și să crească, astfel încât să poată simții și alții ce înseamnă să faci echipă cu oameni a căror listă a priorităților începe cu cei de lângă!
Mulțumim echipei Help Autism, mulțumesc Daniela Bololoi!„

  • Titlul de onoare - Heinrig Impex

La început de drum, sprijinul este vital, iar compania care a făcut prima sponsorizare către asociație atunci când nici nu conștientizam impactul demersurilor noastre este Heinrig Impex. Pentru generozitatea suportului inițial pe care l-a oferit în anul 2010, titlul de onoare se acordă companiei Heinrig Impex, reprezentată de domnul Andreas Winnen și de doamna Erzsebet Vitalyos.

„Am acceptat invitația Danielei deși nu am înțeles exact în ce va consta evenimentul, câți copii or să fie și ce vor face. Abia când am intrat în sală și am auzit gălăgia copiilor, am văzut fețele lor pline de emoții, bunici și parinți care aplaudau cu mândrie și bucurie în ochii lor, am conștientizat că la acest eveniment am contribuit și noi un pic... Atmosfera a fost una aparte ce numai spiritul Crăciunului și bucuria copiilor îți pot oferi. Tot ce a făcut Asociația este un lucru impresionant și extraordinar.”, declara doamna Erzebet Vitalyos director Human Resources de la Heinrig Impex.

  • Cel mai fidel sponsor - Fan Courier

Este întotdeauna bine să ai un partener de nădejde, mai ales pentru o asociație atât de activă cum este cea din care noi facem parte. Este reconfortant să știm că există o companie care ne răspunde pozitiv la orice apel pe care îl facem. Pentru sprijinul necondiționat și sponsorizările în bani și în servicii, precum și pentru implicarea angajaților în derularea campaniilor organizate de Help Autism, titlul de „cel mai fidel sponsor” este acordat companiei Fan Courier, reprezentată prin domnul Adrian Mihai și domnul Nadir Balasel.

  • Sponsorul anului - La Fântâna

2013 a fost cel mai activ an pentru asociația noastră, iar pentru noi acesta este un ritm pe care vrem să-l consolidăm și menținem și în anul următor. Ne-am decis ca la finalul fiecărui an să remarcăm și premiem cel mai generos sponsor. Pentru sponsorizarea celor două ediții a cross-ului de ciclism Rocket Bike Fest și pentru că a făcut posibilă sărbătoarea din seara aceasta, titlul și trofeul Sponsorul anului 2013 se acordă companiei La Fântâna, reprezentată de doamna  Ana-Maria Gate.

„Ne simțim onorați să primim o recunoaștere a ajutorului pe care îl oferim asociației. Ne bucurăm să putem fi de ajutor, cu cât putem noi, în depistarea precoce a tulburărilor din spectrul autismului, astfel încat prin terapie, copiii să aibă o reală șansă de recuperare.”, a declarat Ana-Maria Gate marketing manager al companiei La Fântâna.

  • Cel mai implicat sponsor în organizarea de evenimente - BikeXpert

Evenimentul anului 2013 pentru Asociația Help Autism este cross-ul de ciclism Rocket Bike Fest, premiat săptămâna trecută la Gala Națională a Voluntarilor. Pentru implicarea maximă în organizare alături de echipa Help Autism, pentru ajutorul acordat de către personalul acestuia în construirea traseelor și atmosferei de competiție din Pădurea Cernica, pentru premiile oferite câștigătorilor celor II ediții, trofeul „cel mai implicat sponsor în organizarea de evenimente în 2013” se acordă companiei BikeXpert, reprezentată prin domnul Mircea Florescu.

  • Cel mai „dulce” sponsor - Alka Trading

Ne-au îndulcit și ne-au crescut adrenalina pe parcursul tuturor evenimentelor organizate de Help Autism în 2013. Pentru numărul mare de produse din categoria dulciuri, sărate și cafea, pentru generozitatea suportului lor, titlul de „cel mai dulce sponsor” îi revine companiei ALKA Trading reprezentată prin doamna Ruxandra Roman și domnul Tamir Shimony.

  • Cel mai implicat trust media în promovarea cauzei - Trustul PRO

Toate strădaniile noastre ar avea efecte mult mai mici dacă nu am avea susținere media, adică sprijinul acelora care pot arata și povești despre ce facem. Pentru generozitatea cu care a promovat proiectele Help Autism, pentru difuzarea spoturilor Rocket Bike Fest pe toate cele 5 stații TV din trust și pe radio, trofeul „Cel mai implicat trust media în promovarea cauzei” se acordă Trustului PRO, reprezentant de domnul Alexandru Zamfir

  • Cel mai implicat ONG în promovarea cauzei HelpAutism - The Group Foundation

Tot pentru promovare, de această dată outdoor, pentru comunicarea celor două ediții Rocket Bike Fest pe panouri în principalele intersecții ale Bucureștiului, trofeul pentru „cel mai implicat ONG în promovarea cauzei Help Autism” se acordă Fundației The Group, reprezentată prin domnul Marius Zaharescu.

  • Cel mai loial ONG - Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA)

Maturitatea unui ONG se măsoară și în capacitatea acestuia de a pune la comun energiile asociațiilor vector pe segmentul lor de intervenție. Pentru loialitatea cu care ne-a susținut încă de la înființare activând în parteneriat în derularea Campaniei de conștientizare a autismului, Conferința Națională ABA, ajunsă deja la a treia ediție, singurul eveniment dedicat specialiștilor interesați de autism din România, realizarea primului kit de materiale în terapie ABA, derularea Programului Național de Diagnostic Precoce și intervenție timpurie în autism, cursuri informative pentru cadre didactice și woorkshopuri pentru părinți, trofeul „cel mai loial ONG” se acordă în 2013 Asociației de Terapie Comportamentală Aplicată - ATCA, reprezentată de doamna Anca Dumitrescu

  • Cea mai implicată instituție publică în susținerea cauzei Help Autism - Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 3

În lumea ong-iștilor, știm bine că fără sprijinul instituțiilor publice nu putem muta munții din loc. Pentru evenimentele desfășurate în parteneriat, pentru generozitatea cu care înțeleg importanța efortului comun și mai ales pentru că am pus bazele unui parteneriat de lungă durată și la începutul anului viitor vom inaugura împreună un centru de terapie în sectorul 3, trofeul „Cea mai implicată instituție publică în susținerea cauzei Help Autism” se acordă în 2013 Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 3, reprezentată prin domnul Florin Vasile.

Pentru activități desfășurate în echipă alături de copiii Help Autism, se acordă titlul de Cel mai curajos erou celor 16 copii de la Grădinița Ciupercuța care susțin și în această seară momente artistice pe scenă.

Pentru generozitatea cu care înțelege că nu suntem două lumi diferite, se acorda titlul de Cel mai implicat cadru didactic în integrare socială a copiilor cu autism domnișoarei Diana Bordeianu - educatoarea copiilor de la Grădinița Ciupercuța.

Toți copiii din centrul Help Autism sunt niște eroi curajoși, pentru rezultatele obținute în anul 2013 ne-am decis să-l remarcăm pe Edi Petru ca Cel mai curajos copil Help Autism.

În cadrul galei au mai fost premiați: cel mai implicat terapeut și voluntar, cea mai generoasă familie, cel mai curajos copil, la fel și cel mai implicat cadru didactic în integrare socială a copiilor cu autism.

Asociația Help Autism, organizatorul Trofeului Generozității, este printre cele mai active entități în derularea de programe de conștientizare, diagnostic precoce și terapia autismului în România. În 2013, a organizat împreună cu ATCA, Conferința Națională ABA, ajunsă deja la a treia ediție, singurul eveniment dedicat specialiștilor interesați de autism din România, iar în noiembrie a deschis primul centru gratuit de diagnoză precoce și intervenție timpurie în autism din țară.

Asociația Help Autism a fost înființată în 2010 și face parte din grupul interministerial, ca și reprezentant FEDRA, compus din ministerele Muncii, Educației și Sănătății, ce are ca obiectiv stabilirea normelor metodologice pe Legea 151/2010, legea autismului.

Daniela Bololoi
daniela.bololoi@helpautism.ro
0727.228.551

FacebookShare pe Facebook