Cum facem faţă crizelor copiilor cu TSA

Majoritatea părinţilor ai căror copii au fost diagnosticaţi cu TSA, au trecut prin momente dificile, prin stări de panică, de ruşine, de neputinţă, de atragerea negativă a atenţiei, în unele din cele mai banale situaţii precum ieşitul din casă, mersul la magazin, plimbarea prin parc, intratul înapoi în casă, mersul în vizită. Aceste crize au în spate diferite stări de frustrare cauzate de comunicarea deficitară.

Unele comportamente de criză ale copilului au cauze clare (ex.: copilul cere mai multe prăjituri sau vrea să înceteze o activitatea de a face matematică), putând fi identificate nevoi, altele au nevoie de o analiză mai atentă (ce s-a întâmplat înainte, care este funcţia comportamentului, cum au reacționat cei din jur la apariţia comportamentului).

Indiferent de cauzele comportamentului de criză al copilului, pentru a putea depăşi împreună situaţia dificilă, uneori extrem de provocatoare, puteţi avea în vedere următoarele:

  1. Copii cu TSA, din cauza anxietăţii crescute pe care o resimt, au nevoie de multă organizare, structură și o predictibilitate a activităţilor pe care urmează să le facă. De mare ajutor este pregătirea copilului de dimineaţă cu privire la locul în care va merge şi ce urmează să facă acolo.
  2. Înţeleg că acest comportament problemă al copilului este o cere disperată de ajutor (ceva din ce mediul extern sau intern îl deranjează).
  3. Îmi păstrez calmul, respir – inspir,  comportamentul lui nu vorbeşte despre calităţile mele ca şi părinte (nu înseamnă că nu sunt un părinte bun) ci despre nevoile lui pe care încă nu şi le poate exprima altfel.
  4. Învăţ să stabilesc limite imediat ce observ apariţia unui comportament problemă şi fac asta într-un mod direct, sincer, calm şi non agresiv. (Ex.: Pentru că ai tras de raft plecăm din magazin şi nu mai putem cumpăra nimic. Ex: Mergem liniştiţi pe stradă, ne ţinem de mână şi pui talpa jos. Ex: Mergem liniştiţi la metrou, aşteptăm să vină, urcăm şi ne ţinem cu mâna de bară).
  5. Caut să nu întăresc comportamente neadecvate ale copilului făcând exact ce îmi cere pe un ton de iritare şi ţipete. Nevoile copilului îi pot fi îndeplinite însă doar când acestea sunt cerute pe un ton calm.
  6. Uneori cuvintele nu sunt suficiente şi în unele situaţii trebuie să intervin să opresc comportamentul.
  7. Nu îmi este frică de ce vor gândi alţii despre mine. Evit să îmi pierd energia gândindu-mă la explicaţii pentru străini când este nevoie să educ copilul, îl pot lua în braţe să continuăm drumul cum am stabilit, chiar dacă plânge sau ţipă. Îl pot întoarce din drum şi relua traseul până când merge liniştit.
  8. Am curaj să-i dau voie să exprime emoţional considerând că este într-un impas, în loc să ţip la el spunându-i să se liniştească.
  9. Mergem mai departe fără resentimente. În loc să consider situaţia catastrofală să simt pentru restul zilei furie, ruşine, vină sau deznădejde mă pot considera un super-părinte care a făcut faţă unei situaţii dificile.

Referinţe:

Alexander Durig, (2004) Autism and the Crisis of Meaning, Ed SUNY Press

Connie Hammer, Autism Parenting: Practical Strategies for a Positive School Experience: Over 300 Tips for Parents to Enhance Their Child's School Success (2016) CreateSpace Independent Publishing Platform

Marlene Targ Brill M.Ed, (2001) Keys to Parenting the Child with Autism, Ed Barron's Educational Series