Terapie gratuită

Programul “Părinte pentru Părinte” a fost iniţiat de asociaţia Help Autism în anul 2014 iar în cei 3 ani de desfăşurare peste 100 de copii au beneficiat de terapie gratuită zilnică, timp de 12 luni.  

Citeşte mai mult
Sute de ciclişti uniţi pentru recuperarea copiilor cu autism, la Rocket Bike Fest VII!

Peste 900 de oameni de bine au răspuns, încă o dată, apelului Asociaţiei Help Autism şi BikeXpert Racing Team, la mişcare în aer liber şi strângere de fonduri pentru recuperarea copiilor cu autism, în cadrul celei de-a şaptea ediţii Roket Bike Fest powered by Fan Courier.

Week-end-ul ce tocmai a trecut, a reunit în pădurea Cernica pasionaţi de ciclism şi iubitori ai sportului pe două roțipentru unul dintre ultimele evenimente importante ale sezonului de ciclism MTB din acest an. Sub sloganul “Pedalez, mă distrez, donez!”, peste 350 de concurenţi, de toate vârstele, au luat startul în cele 9 curse special create pentru toate categoriile de vârstă şi nivelurile de pregătire. Astfel, de la sportivi experimentaţi care an de an îşi depăşesc limitele pe provocatorul traseu al categoriei Race, la copii începând cu vârsta de 2 ani, concurenţi ai categoriei Fără Pedale, cu toţii au petrecut o zi plină de distracţie şi aventură în compania numeroaselor surprize pregătite de organizatori şi sponsori.

Actorul Alexandru Conovaru a întreţinut atmosfera în calitate de amfitrion al evenimentului iar mascotele Dragonul Sunny cu asistenta sa și Ursul

POM-BÄR, s-au îngrijit de voia bună a celor mici cu jocuri şi concursuri cu premii, pe toată durata zilei. Şi la această ediţie, un număr mare de companii, din toate domeniile de activitate, s-au alăturat evenimentului, cu premii pentru cei 95 de câştigători ai curselor şi pentru cei 14 norocoşi extraşi ai tombolei Rocket Bike Fest.

Ajuns în acest an la cea de-a şaptea ediţie, concursul de ciclism cross country iniţiat de Asociaţia Help Autism şi BikeXpert în anul 2013, aduce, an de an, în Pădurea Cernica sute de voluntari, sponsori şi concurenţi uniţi în jurul cauzei copiilor cu autism. Iar dacă cele 6 ediţii de până acum au reuşit să susţină, prin fondurile obţinute, mii de ore de terapie de recuperare pentru cei 385 de copii beneficiari ai Asociaţiei Help Autism, ediţia din acest an continuă tradiţia, direcționând peste 8.000 de euro către programele de evaluare psihologică şi intervenţie timpurie în autism, derulate de asociaţia organizatoare.

Susţinătorii ediţiei: Fan Courier, EBS Societe Generale, Idea Bank, Fujitsu, Intel, Ciuc, Aqua Carpatica, Christian Tour, Mega Image, Alka, Barilla, Aha Kids, Sluban, Sun Plaza, Elite Kids, Boribon, Himalaya Herbals, Betty Ice, Himalaya Travel Rent Tech.ro, GFK, Aha Prinţ, Lagardere Travel Retail, Alexandreea Club Fitness and Spa, Isostar, Chio,  POM-BÄR, Crucea Roşie Română,  Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, Federaţia Română de ciclism, Brigada de Voluntari.

Partenerii media ai ediţiei:Phoenix Media, Parenting Ads, Sportsplanner.ro, FreeRider, Biciclop, Dirt Bike, Go Kid, Calendar Evenimente,  Biciclistul.ro, Bike FM.

Rocket Bike Festeste un concurs de ciclism cross country (XCO) care îşi propune să sprijine un stil de viaţă sănătos şi să promoveze ciclismul ca mod de petrecere a timpului liber, fiind o competiţie dedicată familiilor, copiilor, pasionaţilor de natură, pasionaţilor de ciclism şi performerilor în acest sport.

Obiectivul principal: Susținerea dezvoltării la nivel naţional a programelor de evaluare psihologică şi intervenţie timpurie în autism.

Va multumim!

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

START înscrieri la Rocket Bike Fest powered by Fan Courier, ediția a VII-a, 24 septembrie 2016!

Asociația Help Autism și BikeXpert pregătesc ediția 2016 a competiției de ciclism Rocket Bike Fest powered by Fan Courier!

La cea de-a VII-a ediție, Rocket Bike Fest se transformă într-un concurs anual, venind astfel în întâmpinarea participanților cu cea mai bună organizare și cele mai tari premii. 

Și de această dată, evenimentul va avea loc în mijlocul naturii, în împrejurimile Cabanei AGVPS Cernica, startul perfect al unui incitant traseu prin pădure și totodată un spațiu de relaxare și distracție pentru cei mici și cei mari, deopotrivă. 

Pe lângă cursele de ciclism organizate pe grupe de vârstă și niveluri de dificultate, Rocket Bike Fest se dorește un eveniment pentru întreaga familie. Împrejurimile Cabanei Cernica AGVPS se transformă astfel, pentru o zi, într-un spațiu dedicat tuturor categoriilor de vârstă. De la copii începând cu vârsta între 2 ani care descoperă bicicletele fără pedale, la sportivi legitimați în cluburi de ciclism profesionist, fiecare participant va petrece o zi de excepție pe traseele construite pe măsura experienței lor sau în compania echipei de organizare și a momentelor pregătite de parteneri.

Noi categorii de concurs, noi surprize pentru întreaga familie, aceeași organizare profesionistă și mai ales același traseu excepțional!

Alege categoria potrivită, înscrie-te și vino pe 24 septembrie, la Cernica, să te alături comunității iubitorilor de natură și distracție pe 2 roți și să contribui la recuperarea copiilor cu autism. 

Fondurile colectate din taxa de înscriere vor fi direcționate către Asociația Help Autism cu scopul susținerii programelor de terapie pentru copiii cu autism.

Înscrie-te la Rocket Bike Fest 2016 pe site-ul http://www.rocketbike.ro sau direct la Magazinul BikeXpert din Șoseaua Pantelimon nr.94.

Pentru mai multe informații, accesează rocketbike.ro/ sau pagina de Facebook facebook.com/RocketbikeFest

Va multumim!

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

I Color the World with My Eyes expoziție de artă colaborativă

Prin măiestria unui artist, misterul lumilor imaginate, în culori, de copiii cu autism îşi găseşte locul în galeriile de artă ale lumii. Timp de 2 zile, avem şansa de a admira la Bucureşti, inocenţa de copil transpusă în artă, la Elite Art Gallery într-un proiect unic Help Autismşi Roxana Ené.

Asociaţia Help Autism în colaborare cu artista Roxana Ené şi Elite Art Gallery organizează, în perioada 29-30 august, expoziţia de pictură “I Color the World with My Eyes”.

Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, începând cu ora 18:30, la galeria Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr.3-5, Bl.B2, Bucureşti.

Expoziţia reuneşte o serie de lucrări reprezentative, în stilul său consacrat , realizate de artistă alături de copii cu dizabilităţi. Folosind tehnica artei colaborative, Roxana Ené reuşeşte să interpreteze desenele abstracte ale micilor artişti speciali şi să ne aducă pe toţi cu un pas mai aproape de mintea şi sufletul lor. Am putea spune că prin talentul ei, Roxana "traduce" pentru ochii ce nu pot privi mai departe, părticele din sufletul copiilor cu autism, iar sufletele lor sunt vesele şi complicate şi pline de culoare.

Într-o după-amiază de luni, acordăm un moment pentru suflet şi pătrundem în fascinanta expoziţie “I color the world with my eyes”.

Roxana Ené s-a născut în 1962 în Bucureşti, s-a stabilit în Germania, unde a urmat cursuri de artă şi scriere creativă şi a experimentat mai multe mijloace artistice (literatură, desen, tehnică embossing, fotografie).

Din 1996 şi-a dezvoltat propriul stil caligrafic (ROXYGRAPHY ©) care a devenit un element important de compoziţie în majoritatea lucrărilor sale artistice.

În 2007, Roxana a început să lucreze la conceptul unic ROXY& KIDS ART©, un stil inovativ de artă colaborativă cu şi pentru copii, cu rol terapeutic, bazat pe metamorfoză şi sinestezie, doi ani mai târziu, în proiect alăturându-i-se şi fiul sau Alexander (ilustrator). Una dintre lucrările artistei "Queen Kira" realizată de Roxana şi Alexander Ené împreună cu Tomi, un băieţel autist de 6 ani a intrat în Colecţia Regală Britanică în 2013.

"Colaborarea cu copiii de la egal la egal, îi ajută să-şi întărească încrederea, fapt atât de important. În accepţiunea copiilor, creaţiile lor sunt la fel de valoroase ca ale noastre – de fapt, chiar aşa sunt "- mărturiseşte artista Roxana Ené.

Asociaţia Help Autism se implică activ de peste 6 ani în derularea de programe de conştientizare a autismului, diagnostic precoce şi intervenţie timpurie pentru copiii cu autism. Considerată vârf de lance în acţiunile de schimbare a statutului autismului în România, pe lângă servicii de terapie oferite în cele 6 centre din Bucureşti şi Suceava şi la domiciliu, Asociaţia Help Autism, desfăşoară activităţi de lobby, parteneriate public-private şi este co-organizator al Conferinţei Internaţionale ABA - ştiinţă care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

Dăruieşte ziua ta

Îți propunem ca anul acesta, de ziua ta, să sărbatorești într-un mod special. Dă bucuria mai departe și îndeamnă-ți prietenii să fie alături de tine, donând banii pe care i-ar fi dat pe cadouri pentru a susține programele de recuperare pentru copiii cu autism.

Ce trebuie să faci?

1. Alege proiectul pe care vrei să îl susții

Intri pe pagina galantom.ro/daruiesteziuata/fundraising-pages/create?id_project=37

2.Crează-ți o pagină de fundraising

Îți creezi o pagină de fundraising pe platforma Galantom, în doar câteva minute. Pagina ta va fi activă doar după ce noi o vom verifica și aproba. Vei primi un mesaj de confirmare a activării paginii de la noi cu link-ul către pagina ta.

3. Răspândește vestea bună

Promovează online și offline pagina ta de fundraising și încurajează-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze banii pe care i-ar fi dat pe cadouri pentru cauza ta. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata cu cardul.

În secțiunea Promovează de pe site găsești mai multe materiale care să te ajute la promovare - vezi aici.

Îți mulțumim că ești alături de noi și te așteptăm să ne contactezi dacă dorești să îți dăruiești ziua de naștere pentru organizația noastră sau dacă dorești mai multe informații.

Va multumim!

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

Terapie gratuită pentru copiii cu autism in Centrul Help Autism “Mălin”

 

Miercuri, 18 mai 2016, Asociaţia Help Autism a deschis cel de-al şaptelea centru de terapie pentru copiii diagnosticaţi cu autism. Noul centru din Bucureşti a fost deschis cu sprijinul unei co-finanţări din fonduri elveţiene şi al programului Părinte pentru Părinte, iar 25 de copii urmează deja, gratuit, programe personalizate de terapie comportamentală.

Prin programul „Părinte pentru Părinte”, iniţiat de Asociaţia Help Autism în anul 2013, părinţii beneficiari ai asociaţiei contribuie din fondurile strânse pentru terapia copiilor lor, la integrarea în programe de terapie gratuită a altor copii cu autism.

„Această finanţare alături de părinţii din asociaţie ne oferă acum posibilitatea să deschidem cel de-al şaptelea capitol al poveştii noastre cu 25 de copii integraţi în terapie gratuită şi alte 25 de poveşti ce se vor rescrie în camerele de terapie ale acestui centru” – Daniela Bololoi, președinte Help Autism

Prin deschiderea acestui nou centru, Asociaţia Help Autism va oferi celor 25 de copii cu tulburări de spectru autist servicii terapeutice individualizate şi metode inovatoare de terapie (terapie ABA, ergoterapie, ludoterapie, terapie ocupaţională şi ateliere de socializare), pentru o recuperare cât mai rapidă şi pentru dobândirea de abilităţi specifice vârstei lor, care să le permită ulterior integrarea în învăţământul de masă şi în societate.

Cel de-al şaptelea centru va purta numele lui Mălin, fiul preşedintelui asociaţiei şi copilul care a inspirat înfiinţarea Help Autism.

„Povestea din spatele acestui centru este povestea unui băieţel care în urmă cu şapte ani, la vârsta de 2 ani, a fost diagnosticat cu autism. 6 ani mai târziu, iată că familia noastră a ajuns să numere sute de copii iar recuperarea lor să fie susţinută de o întreagă comunitate creată în jurul Asociaţiei HelpAutism. O comunitate formată din oameni de bine şi companii ce au înţeles că sprijinul acordat se concretizează în şansa la o viaţă normală pentru copiii cu autism. Suntem fericiţi că am reuşit să facem tot mai mulţi oameni să înţeleagă că drumul către normalitate al copiilor cu autism poate continua doar cu sprijinul fiecăruia dintre noi.” – a mai declarat Daniela Bololoi, preşedinte Help Autism, la evenimentul de deschidere a centrului.

La evenimentul desfăşurat miercuri, la sediul centrului Mălin din Sectorul 3 al Capitalei, au fost prezenţi pe lângă copiii, părinţii şi terapeuţii centrului şi reprezentaţi ai Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, ai autorităţilor locale şi centrale cu atribuţii în servicii sociale şi protecţia copilului precum şi reprezentanţi mass-media.

Conform estimărilor neoficiale în România sunt peste 30 000 de copii afectaţi de tulburarea din spectrul autist - una dintre cele mai des întâlnite afecţiuni ale copilăriei. Asociaţia Help Autism se implică activ de peste 6 ani în derularea de programe de conştientizare a autismului, diagnostic precoce şi intervenţie timpurie pentru copiii cu autism. Considerată vârf de lance în acţiunile de schimbare a statutului autismului în România, pe lângă servicii de terapie oferite în cele 6 centre din Bucureşti, o filiala în Suceava şi la domiciliu, Asociaţia Help Autism - www.helpautism.ro, desfăşoară activităţi de lobby, parteneriate public-private şi este co-organizator al Conferinţei Internaţionale ABA - ştiinţă care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și are un buget total de 277.761,25 CHF. Grantul acordat este de 249.985,12 CHF, iar co-finanțarea asigurată de solicitant și parteneri este în valoare de 27.776,13 CHF. Pentru mai multe detalii privind Programul de Cooperare Elveţiano-Român, va invităm să vizitaţi http://www.swiss-contribution.ro

Fii tu legătura lui cu lumea!

1 din 68 de copii este diagnosticat cu autism iar terapia comportamentală aplicată este singura lor şansă la normalitate.

De 6 ani Asociaţia Help Autism luptă alături de oameni cu suflet mare, donatori, sponsori şi voluntari pentru recuperarea cât mai multor copii afectaţi de această tulburare.

Acum, 385 de copii diagnosticaţi cu Tulburare din Spectru Autist beneficiază de sprijinul nostru.

Ajută-ne şi tu! Donează 2 euro prin SMS cu textul "HELP" la 8846 şi împreună le putem reda copiilor cu autism dreptul la copilărie. 

Fii tu legătura lui cu lumea! Ajută-l!

Va multumim!

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

*Campania se desfașoară în perioada 15 aprilie - 15 iulie 2016
Suma alocată cauzei este de 2 Euro
Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament.
În rețelele Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului.

Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA

6 ani de Help Autism 6 ani de povești diferite

În urma cu 6 ani, Help Autism însemna o poveste. Povestea unui copil închis într-o lume neînteleasa si a unei mame dispuse sa faca orice pentru a recâstiga zâmbetul puiului sau. Rând pe rând, an dupa an, în poveste s-au alaturat alte familii, fiecare cu drumul si provocarile sale iar ceea ce începuse ca o lupta solitara cu necunoscutul s-a transformat, astazi, în sute de povesti despre speranta si viitor. 

Alex, Alexia, David, Mathias, Edi si fratiorii Paul si Ovidiu - marcam 6 ani de Help Autism prin 6 povesti despre copii diferiti.

Începem cu povestea lui Alex, povestea unui copil vesel, pasionat de trenuri, de litere si cifre, care merge la gradinita, se joaca, stie sa numere si sa citeasca pe litere. Alex are acum 4 ani si jumatate însa povestea lui diferita începe în urma cu 2 ani. Atunci, parintii lui au ajuns, pentru prima data, la psiholog pentru ca micutul lor vesel parea izolat într-o alta lume, o lume în care ei cu limbajul, actiunile si asteptarile lor tipice, nu stiau sa patrunda. Dupa 2 luni de terapie, Alex a spus, pentru prima data "mama" iar lumea lui a început, încetul cu încetul, sa se deschida.

Pentru cei ce nu o cunosc pe Alexia, este greu de crezut ca micuta cu flori în par si ochi senini, ce ne zâmbeste de pe posterele campaniei 2%, ar fi altceva decât un copil perfect.

În realitate, Alexia este o luptatoare. Un copil curajos care si-a recâstigat veselia dupa ce, la vârsta de 3 ani, a uitat tot ce învatase. A devenit brusc tacuta, a încetat sa raspunda atunci când era strigata, nu mai socializa si iesea la plimbare doar când nu era lume în parc pentru ca era speriata de multimi. Insa, lunile de terapie au reusit sa o scoata din universul în care se izolase si sa îi deschida în fata o lume de posibilitati. Acum, Alexia povesteste câte-n luna si-n stele, cânta, danseaza si picteaza. Va putea fi balerina, pictorita, medic, printesa din povesti sau orice altceva va alege ea sa viseze.

Citeşte mai mult
Ajunsă la a cincea ediţie, Conferinţă Internaţională ABA este, şi în 2016, principalul eveniment dedicat cercetării şi teoriei în Analiză Aplicată a Comportamentului din România.

Ediţia 2016 a Conferinţei, organizată între 8 şi 10 aprilie 2016, de Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată şi Asociaţia Help Autism, la Universitatea Româno-Americană, aduce la Bucureşti, şi de această dată, atât lectori străini din Statele Unite, Marea Britanie şi Norvegia precum şi lectori din rândul specialiştilor români- psihologi, psihiatri şi logopezi.

Printre speakerii prezenţi se numără: Jane S. Howard, Ph.D., BCBA-D – Modesto, California, SUA; Bridget A. Taylor, PsyD, BCBA-D – Paramus, New Jersey, SUA; Suzanne Letso, M.A., BCBA – Milford, Connecticut, SUA; Sigmund Eldevik, BCBA-D – Profesor de Psihologie la Universitatea din Oslo şi Akershus, Norvegia; William L. Heward, Ed.D., BCBA-D, Profesor Emerit la Colegiul de Educaţie şi Ecologie Umană de la Universitatea de Stat din Ohio, SUA; Neil Martin, Ph.D., BCBA-D – Marea Britanie; Christos Nikopoulos, BCBA-D, MBPsS, CSci, FHEA – Marea Britanie; Jill C. Dardig, Ed.D. – Profesor Emerit la Universitatea Dominicană din Ohio, SUA.

Pe parcursul celor 3 zile de conferinţă şi workshopuri, evenimentul aşteaptă, şi la această ediţie, peste 500 de participanţi.

Primele două zile se adresează în special psihologilor, psihiatrilor, logopezilor şi altor specialişti ce folosesc metodă ABA, cea de-a treia zi fiind dedicată părinţilor, cadrelor didactice şi personalului medical implicat în recuperea copiilor cu autism.

La nivel naţional, evenimentul este acreditat de către Colegiul Psihologilor şi Colegiul Medicilor din România, iar la nivel internaţional, de Behavior Analyst Certification Board.

Participanţii la Conferinţă Inernationala ABA primesc:

  • 10 credite prezentare lucrare, 5 credite participare psihologi
  • 17 credite participare medici
  • până la 20 credite pentru audierea lucrărilor pentru specialiştii ABA cu acreditare BCBA
  • Cei care doresc să se înscrie o pot face până miercuri, 6 aprilie, prin completarea formularului de pe website-ul evenimentului, www.conferinta-aba.ro, şi plata taxei de participare.

 

Soprana Leontina VĂDUVA și muzicianul Grigore LEȘE în concert la cea de-a III-a ediție a evenimentului SUFLET ÎN CULORI Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism

Sâmbătă, 2 aprilie 2016, începând cu ora 19.00, pe scena Ateneului Român din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,Filarmonica George Enescu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Kaufland România, Tarom, Floria.ro, Grand Hotel Continental și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Începând cu anul 2014, în fiecare primavară, în preajma zilei de 2 aprilie cele două asociaţii alături de mari artişti, sponsori şi iubitori de artă îşi dau mâna într-o după-amiază dedicată oamenilor cu suflet frumos, o inițiativă menită să aducă sub aceeași baghetă cultura și conștientizarea autismului în România.

Prima ediţie, desfăşurată în data de 3 aprilie 2014 a reprezentat pentru asociaţiile oganizatoare piatra de hotar în popularizarea însemnătăţii zilei de 2 aprilie şi a beneficiat de participarea unor nume importante din sfera muzicală românească: tenorul Ştefan POP, soprana Rodica VICĂ, violonistul Vlad MAISTOROVICI şi pianistul Ştefan DONIGA. Evenimentul a fost prezentat de actriţa Manuela HĂRĂBOR şi jurnalistul Marius CONSTANTINESCU şi a reunit, la Sala Radio, iubitori ai muzicii clasice şi oameni interesaţi de schimbarea statutului autismului în România, deopotrivă.

Cea de-a doua ediţie a concertului caritabil a avut loc, pe scena Sălii Radio, pe 29 martie 2015 şi a reunit muzicieni de marcă ai scenei naţionale şi internaţionale. Violonistul Remus AZOITEI şi pianistele Mara DOBRESCU şi Diana IONESCU au fost artiştii care au ales, de această dată, să se alăture campaniei de conştientizare, punându-şi talentul şi celebritatea în slujba cauzei. Succesul “Suflet în Culori” 2014 a însemnat, pentru cea de-a doua ediție, atât un număr mai mare de spectatori, pasionaţi de muzică, prezenţi în sala, cât şi o serie de companii importante, cu interes în sfera socială, care şi-au alăturat imaginea demersului celor două asociaţii organizatoare.

Devenit deja o tradiție printre iubitorii genului muzical, concertul caritabil „Suflet în Culori”, ajuns in 2016 la cea de-a III-a ediție, aduce pe scena Ateneului Român nume sonore care au răspuns invitației de a încanta publicul bucureștean și de a sprijini programele de terapie pentru copiii cu autism.

Soprana Leontina VĂDUVA, în anul de aniversare a celor 30 de ani de carieră, muzicianul Grigore LEȘE, organistul Nicolae LICAREȚ și pianista francezăLaure CAMBAUsunt artiștii ce vor da culoare spectacolului, desfășurat anul acesta chiar pe 2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării  Autismului. 

BILETELE SUNT DISPONIBILE PE WWW.BILETE.RO, ÎN OFICIILE POȘTEI ROMÂNE, ÎN MAGAZINELE INMEDIO SEMNALIZATE BILETE.RO ȘI ÎN MAGAZINELE GERMANOS iar fondurile colectate în urma vânzării de bilete vor fi direcționate către programele de terapie pentru copiii cu autism derulate de Asociația Help Autism.

În România, sunt aproximativ 30 000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului. În lume, 1 din 68 de copii suferă de această tulburare. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație.  Autismul nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot trăi o viață independentă. Fără terapie, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp. Din păcate, această intervenție este de durată și foarte costisitoare, iar costurile depășesc de cele mai multe ori veniturile unei familii.  Iată de ce o campanie de strângere de fonduri se impune, pentru ca tot mai mulți copii să poată beneficia de terapie adecvată și pentru a reuși integrarea lor în școală și societate.

Asociația Help Autismse implică activ de peste5 ani în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism.Considerată vârf de lance în acțiunile de schimbare a statutului autismului în România, pe lângă servicii de terapie oferite în cele 4 centre, o filială și la domiciliu, Asociația Help Autism - www.helpautism.ro, desfășoară activități de lobby, parteneriate public-private și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

***

Citeşte mai mult
350 de ore de terapie dăruite de Crăciun

Campania “Dăruiește 1 oră de terapie” a adus alături de noi prieteni din lumea virtuală, persoane fizice, dar și companii ce au dorit să împodobească în această iarna bradul cu fapte bune, dăruind ore de terapie și făcând cunoscută povestea Help Autism. Împreuna, aceștia, au oferit, mai multe șanse copiilor cu autism.

În ajun de Crăciun și în apropierea finalului de an, adunăm roadele ultimelor luni și ne bucurăm de darurile și de oamenii cu suflet ce s-au adunat în jurul cauzei Asociației Help Autism: recuperarea copiilor cu tulburări de spectru autist.

Cu sprijinul vostru, braduții din centrele Help Autism și cei din casele voastre, în prag de sărbători, au fost împodobiți cu 350 de ore de terapie sub însemnul decorațiunilor “Ai dăruit o oră de terapie”. Astfel, cu ajutorul celor 3.150 euro strânși, câțiva dintre micuții aflați în terapie în cadrul Asociației, vor putea face, mai usor, pasul de la terapia individuală la integrarea în grădiniţă şi în şcoală prin includerea gratuită in programele dedicate din cadrul Centrului de educatie, socializare si integrare a copiilor cu autism - HESI.

Campaniile facute din suflet atrag oameni ce știu că numai împreuna putem să clădim și să oferim bucurie celor ce au nevoie de noi. Deși oficial campania a luat sfârșit, lupta noastră și a copiilor cu autism pentru recuperare continuă. Suntem încrezători că voi, oameni de bine, ne veți rămâne alături și în anul care vine.
Marea familie Help Autism vă mulțumește și vă urează “Crăciun fericit și un An Nou cu bucurii!”

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

 

Fii Moș darnic și inteligent Dăruiește 1 ora de terapie!

În familia AsociațieiHelp Autism proiectele frumoase prind viață. Anul acesta, împodobim bradul cu fapte bune!

Copii cu autism vor fi foarte fericiți de Crăciun pentru că noi le dăruim lecții speciale, nu ca cele de la școală, ci ore de terapie atât de necesare vieții lor. În loc de jocuri și jucării, pe care le vor primi cu sprijinul sponsorilor noștri, voi, prietenii lor, le puteți dărui o oră de terapie.

Citeşte mai mult
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități vine cu soluții pentru copiii cu autism

Joi, 3 decembrie, pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a avut loc, la Palatul Parlamentului, evenimentul de lansare a portalului Autism Connect- un mecanism rapid de răspuns la nevoile copiilor cu autism, dezvoltat de specialiștii din Asociația Help Autism și din Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată.

Tulburarea de spectru autist este considerată cea mai răspândită afecțiune a copilului, fiind o prioritate de sănătate publică, conform recomandărilor Comisiei Europene. Cu o incidență de 1 la 68 de copii, de patru ori mai frecvent la băieți decât la fete, autismul este un diagnostic din ce în ce mai des întâlnit și în România. Diagnosticat la vârsta de 2 ani, cu terapie corespunzătoare, copilul cu autism poate ajunge un adult independent.

Mihaela UNGUREANU, secretar de stat, Președinte al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități(ANPD) a prezentat situația actuală a grupului interministerial de lucru care vizează persoanele cu dizabilități din România: ”În cadrul grupului de lucru interministerial, am simțit nevoia să ne punem de acord asupra stabilirii unei liste de priorități, cu scopul unei abordări unitare din punct de vedere instituțional. Direcția Generală pentru Învățământ Superior, Colegiul Asistenților Sociali, Colegiul Psihologilor din România, Asociația Medicilor de Familie, sunt numai câteva dintre instituțiile reprezentative cu un aport considerabil în viabilitatea acestei idei, prin dezvoltarea celor trei sectoare de activitate: sănătate, educație, protecție socială. Ceea ce este foarte important este ca toți să avem aceeași imagine și înțelegere asupra tulburărilor din spectrul autist. Esențial de reținut este faptul că un copil diagnosticat cu autism are nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta abilitățile de viață independentă. Pentru asta, trebuie să ne intensificăm eforturile și să ne concentrăm în zona de diagnosticare precoce și intervenție timpurie.”

La evenimentul de la Palatul Parlamentului a fost prezentă Cristina Nichita – deputat în Parlamentul României. ”În calitate de deputat, dar și de părinte, știu că tot ceea ce își doresc părinții este ca serviciile sociale să fie decontate, copiii lor să beneficieze de terapie decontată. Am fost pusă în fața întrebării: De ce o persoană diagnosticată cu o afecțiune medicală beneficiază de tratament subvenționat iar copii cu TSA, nu?  

Am răspuns că autismul este un diagnostic special. Oricât de repede ar învăța să trăiască ca noi, persoana afectată de această tulburare, rămâne cu acest diagnostic. Îmi doresc să trăiesc într-o lume în care persoana cu dizabilități este acceptată, acesta este primul pas. Această schimbare pleacă de la fiecare dintre noi. Poate nu pe mulți colegi parlamentari îi voi convinge, însă îmi doresc ca prin ceea ce voi face să ajut, să inspir decidenții politici și să mă poată urma pentru că au văzut că activitățile în care mă implic dau rezultat. Dacă ne dorim să ajungem să fim o societate incluzivă, trebuie să învățăm să acceptăm.”

Cu o experiență de peste 5 ani, Asociația Help Autism este una dintre cele mai active entități non-guvernamentale în schimbarea statutului copiilor cu autism din România. Daniela Bololoi – președintele asociației și psiholog clinician, a precizat că ignoranța poate transforma un copil cu autism cu potențial de recuperare în persoană cu dizabilități. „Autismul este o afecțiune care poate transforma un copil cu potențial într-o persoană cu dizabilitate. Dacă ne unim forțele, mulți dintre acești copii au șansa de a ajunge adulți independenți. În cei 5 ani de când suntem implicați în problematică am observat că există o singură soluție, să punem impreună aceste resurse din partea statului, ONG-urilor, specialiștilor din domeniu și părinților. Toate aceste resurse puse la un loc pot duce la rezultate concrete. Platforma își dorește tocmai acest lucru, să fie o resursă, în primul rând pentru părinte.”

Anca Dumitrescu, primul specialist român acreditat internațional ca terapeut ABA și președinte ATCA a precizat traseul copilului cu TSA de la identificarea simptomelor și până la intervenția terapeutică și beneficiile pe care le aduce platforma www.autismconnect.ro: “Este un proiect important în ceea ce privește accesului unui părinte la informații pentru a-și da seama de ceea ce se întâmplă cu copilul lui. Am observat în ultimul an scăderea vârstei la care copiii sunt aduși către specialiști iar acesta este un element esențial în recuperare. Este foarte important ca la primele semne ale afecțiunii să fie consultat un specialist iar părintele să știe ce se întâmplă cu copilul și să îl includă, cât mai rapid, într-un program de recuperare.”

Prezentarea portalului Autism Connect - prima platformă de informare și conectare a părinților copiilor cu autism cu specialiștii din domeniu a fost făcută de Mariana Hanganu, manager de proiect și moderatoarea evenimentului. „Portalul AutismConnect.ro a fost gândit ca răspuns la imensa nevoie de informații și soluții pe care părinții o resimt la aflarea diagnosticului. Platforma oferă posibilitatea ca părintele să găsească medicul, psihologul, centrul de terapie, grădinița sau școala pentru copilul lui, în funcție de orașul în care locuiește, un pas extrem de important pentru cei din orașe mici sau zone izolate.”, a menționat Mariana Hanganu.  

Citeşte mai mult
Asociația Help Autism anunță câștigătorii premiilor „Trofeul Generozității” pentru autism, ediția 2015

Asociaţia Help Autism a premiat, luni, 23 noiembrie, în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului Trofeul Generozităţii, cei mai generoşi oameni şi cele mai implicate companii care s-au alăturat, şi în 2015, misiunii Asociaţiei de a schimba statutul autismului în România şi vieţile cât mai multor copii care se luptă cu această tulburare. Companiile Mobexpert, Christian Tour, Farmexpert, Panalpina şi Fan Courier, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Organizaţia United Way dar şi voluntari şi fundraiseri au fost cei care au primit, la această ediţie, cele 11 simboluri ale recunoştinţei pentru implicarea lor în sprijinirea cauzei.

Anul acesta, cei 11 premianţi au contribuit la susţinerea activităţii Asociaţiei cu donaţii şi sponsorizări în valoare de peste 160 000 euro din bugetul de peste 1 milion de euro al Asociației în 2015, iar timpul şi dăruirea voluntarilor au făcut diferenţa în reuşita proiectelor de peste an.

“Trofeul Generozităţii a fost darul nostru pentru ei, oameni generoşi şi companii responsabile care au înţeles că oamenii de bine pot înfăptui minuni şi că implicarea poate transforma destine. An de an familia noastră creşte, iar anul acesta am avut bucuria de a cunoaşte oameni care ne seamănă şi care au îmbrăţişat, cu dăruire, cauza noastră. Ei sunt cei care ne dau puterea şi susţinerea de a merge mai departe, datorită lor ne putem bucura de fiecare zâmbet şi fiecare cuvânt al micuţilor noştri.” a declarat Daniela Bololoi , preşedinte al Asociaţiei Help Autism

Seara a fost completată de Tombola “Şi eu ajut” la care invitaţii au putut câştiga produse deosebite oferite, cu generozitate, de Samsung , World Class , Cătălin Botezatu, Dr. Morad Iancu, Parker by Consult Company, Cristian Samfira, Magical Spirit, Exclusiv Distribution, Medicover, Sine by Seila, Lamonza, Vila Alpin Straja, Editura Trei, The Beef Club, Tea Forte şi Şcoala Japoneză Sakura.

Organizarea evenimentului de anul acesta a fost posibilă datorită susţinerii prietenilor Help Autism: PP Distributors România, Kaufland România, JW Marriott şi Marbo Trade.

La eveniment au fost prezente, în sală, persoane publice precum Gabriel Biriş, Gabriela Iorgulescu, Monica Vlad, Tania Budi, Ovidiu Baciu, Galyna, Doris Mircea, Seila Gurdan, Cristian si Ştefana Samfira, Ozana Barabancea iar pe scenă, atmosfera a fost asigurată de Florentina Fântânaru şi câştigătoarea Vocea României, Julie Mayaya.

“Împreună cu voi toţi, totul mi se pare firesc şi autentic! Bunătatea este în fiecare! Iar voi ştiţi bine să o puneţi în valoare! Felicitări!” a concluzionat unul dintre invitaţii la eveniment

Asociaţia Help Autism, organizatorul Trofeului Generozităţii, se implică activ de peste 5 ani în derularea de programe de conştientizare a autismului, diagnostic precoce şi intervenţie timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă serviciile de terapie oferite în cele 5 centre şi la domiciliu, asociaţia desfăşoară activităţi de lobby, parteneriate public-private şi este co-organizator, alături de ATCA, al Conferinţei Internaţionale ABA - ştiinţă care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

Citeşte mai mult
Campania Help Autism “Dăruiește 1 oră de terapie!”

O nouă campanie a Asociației Help Autism a luat naștere din dorința susținerii terapiei copiilor cu autism din cadrul centrelor noastre.

"Daruiește 1 oră de terapie!" este campania de colectare de fonduri ce se desfășoară în perioada noiembrie-decembrie 2015.

În acest an vă invităm și pe voi să jucați rolul de Moș Crăciun, dăruind o șansă celor care au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Dăruiți 40 de lei și oferiți 1 oră de terapie pentru copiii din centrele Help Autism și dați și prietenilor, colegilor, familiei, șansa de a oferi un zâmbet. Noi vă oferim, ca amintire a gestului făcut, o decorațiune de brad "ai dăruit 1 oră de terapie" pe care o puteti păstra sau dona mai departe pentru a împodobi brazii din centrele Asociației.

Asociația Help Autism are 300 de copii în terapie și susține peste 600 de ore de terapie zilnic. Avem nevoie de sprijinul vostru! Implicați-vă și oferiți o șansă spre normalitate copiilor cu afecțiuni din spectrul autist!

Pentru mai multe informații despre cum puteți să contribuiți, accesați pagina de facebook a campaniei https://www.facebook.com/daruieste1oradeterapie/

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

Asociația Help Autism, alături de lanțul de magazine Profi, salvează destine!

"Salvează-mă, sunt doar un copil! Autismul îmi fură viaţa", este proiectul Asociației Help Autism, și îndemnul pe care, în perioada 17-25 octombrie, l-am transmis tuturor celor ce au trecut pragul magazinelor Profi, în cadrul campaniei “Împreună cu tine, PROFI salvează destine!” organizate de marele retailer.

Timp de 11 săptămâni, clienții magazinelor Profi, în urma cumpărăturilor realizate, au scanat bonul și au acordat voturi proiectelor cu care au rezonat. Mulţumim tuturor celor ce ne-au dăruit din timpul lor şi ne-au demonstrat, încă o dată, că fiecare gest, oricât de mic, poate face diferenţa.

Citeşte mai mult
HESI - Calea spre integrare a copiilor diferiți

Terapie, Generalizare, Integrare sunt cuvintele pe care le auzim când urmărim procesul de recuperare al copilului cu autism. Deși integrarea în sistemul de învățământ de masă este dezideratul atât al părintelui, cât și al statului, provocările pe care cei mici le întâmpină la intrarea în grădiniță sau școală sunt multiple.

De aceea, am gândit un sistem de educație, socializare și integrare pentru a-i ajuta pe copiii cu Tulburare de Spectru Autist să facă pasul intermediar între camera de terapie individuală și grădiniță sau școală.

Astfel, s-a născut HESI - locul unde copiii cu tulburare de spectru autist urmează programa din învățământul de masă, adaptată ritmului lor și predată de cadre didactice pregătite în metoda ABA – știința care stă la baza recuperării copilului cu autism.

Din experiența celor 6 ani în care am schimbat viața copiilor cu TSA, am strâns la Centrul HESI:

  • specialiști cu experiență în educație și terapie ABA
  • 2 grupe de grădiniță și 2 grupuri de socializare și activități recreative
  • programe individualizate de creștere a abilităților de socializare și integrare în colectiv
  • materiale didactice, table interactive și jocuri terapeutice

dar mai ales, am adus o viziune despre educația copiilor diferiți!

Program și tarife:

Înscriere:

Înscrierea la Centrul HESI – HelpAutism Educație, Socializare și Integrare este deschisă oricărui copil cu TSA din București și împrejurimi și se face pe baza unei evaluări a aptitudinilor de către psihologii centrului. Contribuția părinților este între 200 și 1800 lei pe lună, în funcție de modulul educațional ales, un cost mai redus decât în intervenția terapeutică 1-la-1 sau plata unui însoțitor la școală. Informații suplimentare se pot obține la: hesi@helpautism.rosau direct la centrul situat în Intrarea Graurului nr.9, sector 3, București.

Persoana de contact:
Psiholog Iliana Comendant
tel: 0774699503
email:  hesi@helpautism.ro sau contact@helpautism.ro

facebook.com/CentrulHESI

Rocket Bike Fest VI, încă o ediție cu amintiri frumoase!

Fonduri de peste 20.000 euro adunate într-o singură zi  pentru copiii din Asociația Help Autism la competiția caritabilă Rocket Bike Fest, ediția a VI-a.

Ca în fiecare an, Asociația Help Autism și BikeXpert au deschis și în această toamnă porțile pentru iubitorii ciclismului și pentru cei care prefera petrecerea timpului de calitate alături de familie și prieteni. Pista prietenei a reunit, pentru încă o ediție, susținători ai cauzei copiilor cu autism. 

Sub sloganul “Pedalez, mă distrez, donez!” ciclisti de toate vârstele și copii ce abia învață ce înseamnă competitivitatea și-au dat întâlnire în Padurea Cernica, pe 26 septembrie, și au concurat fiecare la categoria sa, oferind celor prezenți o demonstrație de ambiție, forța și, nu în ultimul rând, de solidaritate pentru cauza noastra.

Amfitrionul competiției, Toma Dănilă, a sustinut concurenții pe tot parcursul zilei, oferind atât încurajările sale cât și premii puse la dispoziție de catre sponsori.

Cu peste 300 de concurenți și participarea a peste 800 de persoane, competiția dedicată strângerii de fonduri pentru susținerea programelor de diagnostic precoce, evaluare psihologică și intervenţie timpurie în autism a reușit să strângă din sponsorizările partenerilor si din donațiile persoanelor fizice, pe lângă suma necesară organizării evenimentului, suma de 7.300 euro, bani ce acoperă peste 1000 de ore de terapie pentru copiii din Centrele Asociației Help Autism.

Citeşte mai mult
AHA Kids - club de distracție și centru de socializare Help Autism - Dedicat filosofiei învăţării prin joacă

AHA KIDS este gândit ca un spațiu unic pornind de la filosofia învățării prin joacă. Lumea magică a unei căsuțe din povești în care copiii intră și experimentează pentru a-și dezvolta gândirea creativă, capacităţile senzoriale, limbajul şi imaginaţia se deschide în septembrie în București, pe strada Andrei Bârseanu nr. 14.

Fiecare copil este unic însă milioane de copii au fost identificaţi ca având nevoi speciale. Depăşim etichetele şi acceptăm provocarea de a găsi împreună soluţii. Acest loc de joacă este cel mai bun cadru în care copiii, cu orice nivel de abilitate, să se joace şi să exploreze.”- Cătălin Moisescu, administrator AHA KIDS

AHA KIDS a fost gândit pentru a ajuta copiii, indiferent de capacităţile lor, să se dezvolte şi să înveţe. Specializată în lucrul cu copiii cu nevoi speciale, îndeosebi cu cei care prezintă tulburări din spectrul autist, echipa AHA KIDS se axează nu doar pe îngrijirea şi dezvoltarea capacităţilor acestor copii, ci şi pe formarea abilităţilor copiilor tipici. Prin personalul specializat, format din psihopedagogi și educatori, prin actiivițățile și atelierele propuse, copiii găsesc în cadrul AHA Kids spațiul propice de dezvoltare pe toate planurile, de la comunicare, modelarea comportamentului şi interacţiune socială la motivaţie, dezvoltare intelectuală, concentrare, auto-îngrijire şi de ce nu, rezistenţă fizică.

Ne-am dorit să oferim un spaţiu prietenos, accesibil pentru comunitate, bogat în oportunităţi de joacă terapeutice, de învăţare şi de agrement. Având în vedere experienţa noastră în terapia copiilor cu TSA, şi fiind la rândul nostru părinţi, am înţeles că jocul este limbajul comun şi ingredientul esenţial în dezvoltarea oricărui copil. Prin furnizarea unui mediu axat în acelaşi timp pe învăţare şi joacă putem oferi experienţa unui loc unic. AHA KIDS este un spaţiu minunat pentru TOŢI copiii, de la cei aflaţi, în prezent, în terapie la cei care au nevoie doar de un loc bun de joacă.” - Daniela Bololoi, preşedinte Asociaţia Help Autism

AHA Kids a fost conceput punându-se accent în principal pe învăţarea spontană într-un mediu interactiv, variat, care încurajează dezvoltarea abilităţilor copilului prin stimularea imaginaţiei şi evitarea rutinei. De la stimulare senzorială la jocuri de puzzle şi karaoke, ateliere de pictură, colaj, olărit şi fotografie, clubul foloseşte activităţi pe bază de jocuri şi jucării pentru a provoca trupul şi mintea.

AHA KIDS va oferi nu numai echipamente atent selectate şi un personal foarte bine instruit ci şi cursuri interactive, adaptate vârstei, de: limbi străine, ştiinţe, IT, oratorie ori bune maniere. Pentru zile de relaxare, AHA Kids organizează ore deschise de joacă, aniversărisau petreceri private.

AHA Kids este înfiinţat sub forma unei structuri de economie socială de Asociaţia Help Autism în cadrul proiectului “Dezvoltarea Economiei pentru o sustenabilitate Socială-DESS” finanţat prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 

Facebookhttps://www.facebook.com/ahakids?fref=ts

Website: www.ahakids.ro

 

Vă așteptăm!

Asociația Help Autism

logo-helpautism