„Bradul care dăruiește!” o campanie despre implicare, conștientizarea autismului și ecologie

Anul acesta, în preajma sărbătorilor de iarnă, Asociația Help Autism derulează o altfel de campanie de sărbători. „Bradul care dăruiește!” este o acțiune care vorbește despre conștientizarea autismului, ecologie și implicarea comunității în acțiuni de voluntariat, într-un mod ușor de accesat și care îmbină, în mod unic, cauze sociale aparent diferite.

Citeşte mai mult
Biblioteca Părinților

Anul acesta, cu ajutorul vostru, Moșul va aduce cadouri și super-părinților.


Timpul unui părinte de copil special se împarte între ore lungi de așteptare în fața camerei de terapie, de logopedie, kinetoterapie ori de socializare, grădiniță sau școală, înot și toate celelalte activități pe care un copil cu autism le face zi de zi. Ne dorim ca anul acesta, de sărbători, să le facem părinților așteptarea mai ușoară, să îi ajutăm să lase deoparte câteva ore grijile pe care le poartă și să evadeze într-o carte, să învețe mai mult despre cum își pot înțelege și ajuta copilul sau să se bucure de un roman ori de o poezie.

De aceea, ne-am propus ca în fiecare centru Help Autism să construim câte o mică bibliotecă, cu cărți de psihologie și povești frumoase, pagini încărcate de energii pozitive și îndemnare la relaxare.

Fiecare dintre voi poate veni în ajutorul Moșului. Dacă aveți acasă cărți pe care le-ați citit, care v-au umplut inima de bucurie și vreți să dăruiți acest sentiment mai departe, vă așteptăm până pe 21 decembrie, de la ora 9:00 la ora 18:00, în Intrarea Graurului, nr. 9, Sector 3, București). Sunt binevenite și cărțile pentru copii pe care micuții noștri le pot răsfoi în pauze.

Haideți să le arătăm, încă o dată, sutelor de părinți care vin zilnic în centrele Help Autism că nu sunt singuri, că împreună suntem o comunitate. 

Zoli Toth, pe 28 octombrie la, Hard Rock Cafe - concert pentru copiii Help Autism

Zoli Toth, cunoscut muzician încă din perioada Sistem, prezintă primul său proiect solo - Home Alone. Pe 28 octombrie, începând cu ora 20, pe malul lacului Herăstrău, la Hard Rock Cafe, locul de întâlnire al fanilor muzicii de calitate cu legendele scenei românești și internaționale, avem șansa de savura un concert unic, 100% live. 

Împreună cu Hard Rock Cafe, Zoli Toth a ales să dedice acest spectacol deosebit din cariera lui solo unei cauze sociale. Astfel, banii strânși din vânzarea biletelor vor fi direcționați către terapia celor 500 de copii cu autism susținuți de asociația Help Autism. 

Citeşte mai mult
Asociația Help Autism a devenit organizație de utilitate publică

A fost aprobată hotărârea de Guvern prin care Asociația Help Autism dobândește statutul de utilitate publică. De mai mult de opt ani, asociația oferă servicii de diagnostic și terapie de recuperare și integrare pentru sute de copii, consiliere pentru părinți, formare pentru cadre didactice și personal calificat. Prin parteneriate public-private și campanii ample de conștientizare, contribuția Help Autism la o viață mai bună pentru copiii afectați și familiile lor, precum și la o societate educată cu privire la conștientizarea și acceptarea acestei tulburări, a depășit demult granițele capitalei. Cu peste 500 de copii sprijiniți, Help Autism este astăzi cea mai mare organizație din sfera autismului, din țară.  

Citeşte mai mult
Conturul României pe bicicletă pentru conștientizarea autismului, în an centenar !

Pe 4 august, patru cicliști temerari iau startul din București într-o aventură demnă de aniversarea a 100 de ani de România Mare. Timp de 15 zile vor „desena” conturul țării pe bicicletă pentru o cauză nobilă: conștientizarea autismului în cât mai multe comunități și strângerea de fonduri pentru recuperarea celor 500 de copii speciali ai asociației Help Autism.

CITEȘTE MAI MULT
Licitație pentru copilărie - 500 de șanse pentru 500 de copii speciali

Pentru fiecare copil, luna iuie vine cu sărbătoare inocenței, sunet de clopoțel, visuri de vacanță și amintiri pentru o viață. Pentru 1 din 68 de copii încă, copilăria se trăiește diferit. În întâmpinarea Zilei Internaționale a Copilului, ne reunim puterea de a face bine și dăruim împreună cel mai scump dar, darul copilăriei. Transformăm fiecare produs licitat într-o șansă la recuperare. 

Citeşte mai mult
Legion Run România aventura vieții tale și o șansă pentru copiii cu autism!

Dacă vreți să vă testați limitele, rezistența fizică și mentală, dar și felul în care reușiți să colaborați cu echipa de prieteni sau colegi în situații dificile și să contribuiți, în același timp la recuperarea copiilor cu autism, Legion Run este răspunsul.

Evenimentul, organizat până acum în peste 30 de țări, pe trei continente, ajunge pentru prima oară în România, pe 16 iunie, la Divertiland Water Park.

Citește mai mult
Copiii speciali se pregătesc să-l primească pe Moș Crăciun

Pentru copiii cu autism interacțiunea socială este una dintre abilitățile cele mai greu de dobândit, de aceea, în programele de terapie, un loc important este ocupat de activitățile de grup. La socializare, copiii învață să comunice, să lucreze împreună, să ceară și să ofere și se obișnuiesc cu un mediu natural de grădiniță sau școală. Sărbătorile ne dau prilejul să transformăm orele de socializare în ateliere de creație. Cei mici își exersează motricitatea fină, colorează, lipesc și decupează, își dezvoltă imaginația și învață într-un mediu relaxat și distractiv. 

Citeşte mai mult
Împodobește bradul cu fapte bune și susține terapia copiilor cu autism!

Se apropie sărbătorile de Crăciun cu bucurie, cadouri și brazi împodobiți. Anul acesta, vă invităm să împodobiți bradul cu fapte bune și să alegeți decorațiunea de brad Ai dăruit o oră de terapie.

Cu fiecare decorațiune cumpărată susțineti o oră de terapie pentru copiii cu autism și îi ajutați să facă un pas mai departe, pe drumul lung și plin de provocări către recuperare.

Citește mai mult
În luna noiembrie mulțumim pentru implicare, Trofeul Generozității 2017!

Strădania noastră de a oferi un viitor copiilor cu autism ar fi în zadar fără sprijinul lor, sponsori, parteneri şi voluntari care îşi aduc contribuţia şi îşi dăruiesc sprijinul pentru recuperarea copiilor speciali. Pentru al cincilea an la rând, în luna noiembrie, din suflet le dedicăm o seară magică. O seară cu mulţumire, fapte bune şi trofee, simboluri ale recunoştinţei noastre pentru generozitatea lor.

Citeşte mai mult
ARC peste Atlantic pentru autism!

Andrew 2700 mile pentru 2700 ore terapie!

Velierul Andrew și cei 8 membri ai echipajului au ajuns cu bine la destinație. Au petrecut 20 de zile, 12 ore și 36 de minute navigând oceanul Atlantic, de-a lungul celor 5200 de kilometri ai Regatei Atlantic Rally for Cruisers.

Citeşte mai mult
Federația Română de Fotbal susține integrarea prin sport a copiilor cu autism

De multă vreme, fotbalul nu mai este doar un joc. Popularitatea, impactul sportului şi al jucătorilor săi de succes au transformat o activitate sportivă într-un adevărat fenomen social ce contribuie la promovarea, mai ales în rândul copiilor a unui întreg set de valori precum muncă în echipă, fair play, nediscriminare şi un stil de viaţă sanatatos. Sportul este un vehicul pentru dezvoltarea educaţională, socială şi sportivă, iar prin investiţia în fotbalul de bază, UEFA îşi propune să ofere tuturor ocazia să se implice în joc indiferent de vârstă, abilitate, etnie, sex, rasă sau religie. 

Citește mai mult