Copilul spune adesea NU - opoziționism sau tulburare de opoziționism provocator?

Părinții aud des de la copiii lor cuvântul “nu”, atunci când le solicită un anumit lucru. Parcă cei mici au venit pe această lume, echipați cu strategii de a fi împotriva a orice și a oricui. Psiholog Andreea Bran ne explică cauzele opoziționismului, extremele lui și cum se poate modela un comportament de acest tip.autor articol Opozitionism Andreea Bran

Foarte mulți părinți se întreabă unde greșesc când apar astfel de comportamente sau de ce copilul lor este mai opoziționist decât alții.

Într-adevăr de cele mai multe ori, cei mici au comportamente nedecvate și datorită unor abordări greșite ale părinților, însă există cazuri când acestea apar fără să aibă legătură cu stilul de educație oferit de părinți.

Pentru a înțelege mai bine care este cauza opoziționismului, este important să știm că unii copii au un temperament dificil încă de la naștere (statisticile vorbesc de aproximativ 10 %, în special băieții) care se manifestă prin faptul că sunt mai plângăcioși, adorm greu, au un somn agitatat și au rutine de alimentație neregulate.

Părinții de cele mai multe ori epuizați de aceste manifestări ale copilului și efortul de a le înțelege, au reacții neadecvate și se ajunge în situația de a fi greu de identificat care este cauza și care este efectul.

În cazuri extreme, aceste dificultăți temperamentale ajung să devină comportamente stabile, rezistente la schimbare și să întrunească condițiile pentru tulburarea opoziționismului provocator.

Cauzele tulburării opoziționismului provocator nu sunt exact cunoscute, însă mulți cercetători și specialiști consideră că are la bază o disfuncție cerebrală și un dezechilibru biochimic.

 

Copilul cu tulburare de opoziționism provocator nu are capacitatea de a-și gestiona emoțiile, comportamentul și de a lua decizii adecvate întrucât creierul lui are o cantitate anormlă de neurotransmițători (serotonină și dopamină) implicați în aceste procese.

Atunci când copilul are des o atitudine sfidătoare, tantrumuri și relația lui cu adulții și celalți copii este serios afectată, e timpul să ne îngrijorăm și să căutăm ajutor specializat.

În cazul tulburării de opoziționism provocator trebuie luate în calcul următoarele manifestări:

  1. Copilul are în cea mai mare parte a timpului un comportament negativist, sfidător, neascultător și ostil față de persoanele care reprezintă autoritate.
  2. În mod frecvent își pierde cumpătul, se ceartă cu adulții, nu se supune cerințelor acestora, se angajează în mod voit în comportamente agresive (lovește, strică, țipă), dă vina pe alții pentru comportamentul său, este ranchiunos și răzbunător.
  3. Prezintă toleranță la frustrare extrem de scăzută, angajându-se în comportamente agresive când se simte lezat în orice fel. De obicei acest copil este marginalizat de către ceilalți copii.
  4. Încă de la vârsta de 4 ani, copilului îi este greu să respecte reguli, un program impus (de masă, de somn, de joacă), este încăpățânat, nervos și dă cu piciorul, lovește, zgârie și mușcă.
  5. În jur de 6 ani se observă faptul că refuză des pregătirea pentru școală, să vină la masă, să se spele sau să meargă la culcare. Când este nervos aruncă cu obiecte, trântește, țipă și lovește.

Atunci când sunt prezente constant comportamentele prezentate mai sus, atât acasă cât și în alte medii, putem vorbi despre tulburare de opoziționism provocator.

Atunci când opoziționismul afectează viața copilului în orice context, o dată cu înaintarea lui în vârstă, se poate transforma într-o tulburare extrem de dificilă, caracterizată prin comportamente antisociale severe- tulburarea de conduită.

Manifestările de tip opoziționist se întâlnesc în multe alte tulburări precum cele afective (anxietate, depresie, manifestări psihotice) și cele de comportament (ADHD, Tulburari din Spectrul Autismului, Autism, retardul mintal și întârzierile în dezvoltare) dar și în cazul copiilor adoptați sau instituționalizați care nu și-au format un atașament sănătos, securizant emoțional în primii ani de viață.

Cu cât părinții înțeleg mai bine care sunt cauzele unui astfel de comportament, cu atât pot lua cele mai potrivite măsuri corective pentru copilul lor și împiedica astfel apariția rezistenței la schimbare.

Literatura de specialitate descrie patru directii importante de acțiune când vine vorba de comportamentele opoziționiste:

  1. Comportamentele nedorite ale copilului nu trebuie trecute cu vederea, ci este nevoie de o reacție imediată din partea părinților sau a altor adulți care relaționează cu el. Mai ușor se poate ține sub control un opoziționism cu origini temperametale (copilul dificil), când este oprit atunci când copilul este mic. Părinții trebuie să stabilescă reguli clare de comportament, să fie consecvenți și să ofere în mod echilibrat atât consecinte pozitive (recompense materiale și sociale), cât și consecințe negative (pierderea recompenselor, time-out).
  2. Analiza funcțională a comportamentului este de mare ajutor pentru a identifica reacțiile și comportamentele păriților cu efect de întărire (pozitivă sau negativă) asupra comportametelor opoziționiste ale copilului. Pentru a reduce subiectivismul părinților, se recomandă să fie făcută de către un specialist. Uneori părinții pot formula greșit cerințe sau să disciplineze într-un mod inconsecvent sau disproporționat față de faptele copilului (generatoare de frustrări), alteori monitorizarea comportamentului copilului să fie insuficientă sau să existe prea puține experiențe pozitive de relaționare cu copilul.
  3. Construirea unei relații apropiate, de încredere și respect reciproc între părinți și copil. Nicio tehnică de disciplinare oricât de bine ar fi aplicată, nu funcționează în absența unei relații apropiate a copilului cu părintele său.
  4. Eliminarea sau reducerea factorilor de stres din mediul copilului, care pot genera comportamente opoziționiste la copii. Certurile, agresivitatea între membrii familiei, familiile dizarmonice sau persoanle cu alte tulburări psihice sau boli cronice care împiedică capacitatea părinților de a acorda atenție copilului sunt considerați factori de stres.

Timpul îndelungat petrecut în fața televizorului sau a calculatorului vizionând programe agresive, o dietă dezechilibrată, tulburările de somn sau alte probleme de sănătate și rutine zilnice instabile sunt factori de stres imiplicați în apariția comportamentelor opoziționiste.