Ce este autismul? Tulburarea care afectează peste 30.000 de copii români

Autismul este o afecţiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Statisticile internaţionale ne arată că 1 din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a numărului acestora.

Este o tulburare de origine neurobiologică ce afectează copilul până la vârstă de 3 ani, până la această vârstă deficienţele sunt evidente şi poate fi stabilit un diagnostic. Autismul implică toate palierele de dezvoltare, cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.

Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigaţii clinice. Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului copilului. De aceea, implicarea părintelui este esenţială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.

Semnale de alarmă pentru părinţi

Primele semne care pot indica o Tulburare de Spectru Autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. Nu îşi caută mama cu privirea, nu se uită după obiectele care se mişcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu răspunde la sunetele scoase de adulţi, nu reacţionează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde şi nu-şi manifestă bucuria, nu rosteşte niciun cuvânt, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei tulburări.

Există însă şi situaţii în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate abilităţile necesare vârstei sale, adică merge, vorbeşte, interacţionează firesc, iar brusc, în jurul vârstei de 2 ani, îşi pierde toate aceste achiziţii.

Diagnosticare Precoce

Interventia timpurie este cheia obtinerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism.
Oamenii de stiinta au demonstrat ca perioada maxima de dezvoltare a creierului uman se afla undeva intre varsta de 0 si 3 ani, fapt ce sugereaza intr-un mod cat se poate de evident ca perioada in care trebuie sa se inceapa interventia terapeutica trebuie sa se gaseasca undeva in acest interval.

Citeste mai mult
Cauzele autismului

Deşi prevalenţa autismului este foarte mare (afectează aproximativ o persoană dintr-o sută pe plan mondial ), cercetătorii încă fac eforturi să descopere cauzele autismului. Unul dintre motivele din cauza cărora acestea sunt dificil de identificat este faptul că simptomele tulburărilor din spectrul autismului variază destul de mult de la un individ la altul. În plus, se presupune că autismul ar putea fi declanşat de combinaţia dintre mai mulţi factori, nu doar de unul singur.

Chiar dacă specialiştii nu au reuşit să descopere cu exactitate elementele care stau la baza declanşării autismului, printre cauzele care se presupune că ar fi vinovate de prezenţa tulburărilor din spectrul autismului s-ar putea număra:

Citeste mai mult
ADHD si autismul

Ocazional şi noi putem avea dificultăţi în concentrare şi menţinerea atenţiei, însă pentru unele persoane problema este atât de persistentă şi de serioasă încât interferează zilnic cu munca sau cu relaţiile sociale și viaţa de familie. Vorbim aici de copiii și adulţii care sunt diagnosticaţi cu ADHD.

Tulburarea de atenţie sau hiperactivitate este o tulburare de dezvoltare caracterizată prin combinaţia dintre comportamentul impulsiv, hiperactiv şi inatenţie. A fost acceptată ca o tulburare de dezvoltare din 1960 când tulburările din psihiatria copilului au fost incluse în manualele de diagnostic. Se presupune că acestă tulburare are o componentă organică majoră. Această constatare s-a făcut pe baza eficacităţii clinice a tratamentelor medicamentoase, coeficientul înalt de implicare a factorului ereditar, precum şi aspectului de prezenţa la nivel de familie a simptomatologiei de hiperactivitate şi în mod special legăturii cu gena receptoare de dopamine. (Cook, 1995, La Hoste, 1998, Sunohara, 2001) De asemenea s-a observant că leziunile lobului frontal produc simptome similare celor din ADHD.

Citeste mai mult
Cauzele ADHD

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie sau ADHD este o tulburare neurocomportamentală de dezvoltare. Este caracterizată în principal de coexistenţa problemelor de atenţie şi a hiperactivităţii, fiecare comportament apărând infrecvent singur şi cu debut al simptomelor la vîrsta de 7 ani.

ADHD este cea mai studiată şi diagnosticată tulburare psihiatrică la copii, afectând aproximativ 3 - 5% dintre toţi copiii şi diagnosticată la 2 - 16% dintre şcolari. Este o tulburare cronică, 30 - 50% dintre copiii diagnosticaţi continuând să prezinte simptome şi în viaţa de adult. Adolescenţii şi adulţii cu ADHD continuă să dezvolte mecanisme de copiere pentru a compensa impedimentele.

Tulburarea este diagnosticată de 2 pînă la 4 ori mai frecvent la băieţi decât la fete, deşi studiile arată că această discrepanţă se poate datora subiectivităţii profesorilor.

Cauzele specifice ale ADHD nu sunt cunoscute. Există totuşi un număr de factori care contribuie la apariţia tulburării. Aceştia cuprind factorii genetici, dietă, factorii sociali şi mediul fizic.

Citeste mai mult
Autostimularea la copiii cu tsa

Autostimularea sau comportamentele autostimulatorii sunt întâlnite la majoritatea celor ce suferă de tulburări din spectrul autismului. Comportamentele de acest gen sunt comportamente care pot implica orice parte a corpului şi care au loc în mod repetitiv. Pot include: învârtirea în cerc, săriturile, ţipatul sau scosul a diverse tipuri de sunete, mişcările în mod constant sau fluturarea mâinilor, frecarea sau lovirea palmelor, mirosirea sau gustatul obiectelor, privirea obiectelor cu “colţul ochiului “ etc.

Prin intermediul acestor acţiuni copilul obţine senzaţii plăcute de tip kinestezic, tactil, auditiv, gustativ sau olfactiv care îi ajută să atenueze şi să contracareze senzaţiile copleşitoare oferite de mediul înconjurător, să diminueze o eventuală senzaţie de durere, să se calmeze, să-şi redobândească echilibrul emoţional (frică, furie etc.) sau să atenueze nivelurile ridicate de anxietate. Aceste comportamente mai sunt numite şi comportamente de autoreglare.

Toţi oamenii manifestă comportamente autostimulatorii, diferenţa este că la cei care nu suferă de tulburări din spectrul autismului acestea sunt acceptate social: răsucirea unei şuviţe de par, legănarea piciorului, mușcarea unghiilor, plimbatul în acelaşi mod în cameră, legănarea piciorului etc. sunt exemple de astfel de comportamente. Ca atare, principalele deosebiri dintre autostimularea de tip autist şi cea tipică includ atât tipul de autostimulare manifestat şi cantitatea în care aceasta este manifestată.

Mişcările repetitive ale corpului sau autostimularea pot deveni o problema atunci când interferează cu relaţiile interpersonale, situaţiile sociale, actul învăţării şi menţinerii atenţiei pe termen lung a unui copil care suferă de tulburări din spectrul autismului.

Citeste mai mult
Cauzele si tratamentul sindromului Asperger

Aspecte importante în diagnosticarea sindromului Asperger includ evaluarea abilităţii persoanei de a înţelege perspectiva emoţională a celorlaţi, modelele non-verbale de expresivitate, patternuri de comportament repetitiv şi un istoric de probleme sociale începând din copilărie.

Sindromul Asperger se diferenţiază de Autismul înalt funcţional, prin faptul că nu există o întârziere în dezvoltarea cognitivă în primul  an din viaţă. În Autismul Înalt Funcţional, dezvoltarea limbajului este întârziată, dar inteligenţă este normală.  Cu cât diagnosticul se stabileşte la o vârstă mai mare, cu atât informaţiile despre copilărie uneori nu mai pot fi obţinute de la aparţinători, nu mai sunt foarte acurate. Noul manual de diagnostic pune sindromul Asperger sub diagnosticul general de Tulburare de spectru autist. În DSM V, toate tulburările intră sub diagnosticul de Tulburare de spectru autist. (TSA)

Citeste mai mult
Copilul cu autism

Autismul este o tulburare neuropsihiarică caracterizată prin anomalii şi deviaţii în dezvoltarea socială, de comunicare şi cognitivă. Autismul înseamnă o excesivă închidere în sine, ducând la o desprindere de realitate şi la o intensificare a vieţii imaginative. Acest sindrom, care se observă mai adesea la băieţi decât la fete (de două până la patru ori mai mult), poate să apară extrem de timpuriu, înainte de doi ani şi jumătate.

În momentul în care aveţi suspiciuni în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului dumneavoastră, este necesar să va adresaţi specialiştilor: neuropsihiatru, psiholog, psihoterapeut specializat în terapie cognitiv comportamentală, kinetoterapeut. În absenţa unor semne biologice, autismul poate fi diagnosticat doar prin observarea comportamentului copilului şi obţinerea unui istoric complet de la părinte.

Citeste mai mult
Diagnosticarea autismului

Tulburările din spectrul autismului sunt un grup de dizabilităţi de dezvoltare care pot cauza deficienţe sociale, de comunicare şi de comportament. Există mai multe tipuri de autism, care se caracterizează prin manifestări diferite, care pot afecta fiecare persoană în mod diferit şi pot varia în intensitate. În cazul acestor tulburări este esenţial ca diagnosticul să se formuleze corect cât mai rapid pentru că cu cât intervenţia se face de la o vârstă mai mică, cu atât şansele copilului la recuperare cresc.

Identificarea precoce a condiţiei va fi urmată de tratamentul şi terapia adecvată pentru un parcurs optim spre recuperare. În situaţia în care nu se intevine la timp persoana căreia i se pune un diagnostic de autism poate întâmpina dificultăţi sociale, de învăţare sau emoţionale.

Citeste mai mult
Criterii de diagnostic si instrumente pentru diagnosticul copiilor cu autism

Există diverse instrumente pentru diagnosticarea tulburărilor din spectrul autismului care conţin o serie de criterii proiectate în scopul evaluării comportamentului copilului, depistării principalelor simptome ale acestui tip de tulburări şi identificării copiilor care suferă de tulburări din spectrul autismului.

  • Una dintre modalităţile de stabilire a diagnosticului copiilor suspecţi de tulburări din spectrul autist este programul ADOS.  Acesta este compus din diverse tipuri de activităţi care permit unui psiholog special instruit să observe comportamentele sociale, nivelul de dezvoltare, competenţele lingvistice şi de comunicare verbală şi non-verbală a copiilor, conform manualului de diagnostic pentru tulburările din spectrul autist. Programul cuprinde patru module care conţin activităţi ce vor fi aplicate unei persoane în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de vârsta sa cronologică. Activităţile durează aproximativ 40 de minute, timp necesar pentru ca observatorul să poată diagnostica autismul sau tulburările pervazive de dezvoltare, în urma manifestării comportamentului copilului.
Citeste mai mult
Diagnosticul ADHD

Nu există niciun test care să poată determina prezenţa ADHD. De aceea, stabilirea unui diagnostic se va face în urma unei evaluări complete. Simptomele cele mai importante în urma cărora se poate recunoaște ADHD-ul sunt: neatenţia, impulsivitatea şi hiperactivitatea. Toate aceste simptome duc la îndeplinirea cu greu a sarcinilor şi îndatoririlor școlare sau profesionale, la afectarea relaţiilor sociale, anxietate, respect de sine scăzut.

Diagnoticarea ADHD-ului se realizează inţial prin obținerea unui istoric al copilului de la părinţi sau alţi aparţinători şi de la medicul care a urmărit copilul încă de la naştere. Este foarte important să se obţină un istoric medical  şi medicamentos pentru a putea exclude  alte probleme de sănătate ce ar putea  influenţa comportamentul, cât şi dieta urmată de către copil. Următorul pas este acela de a obţine un istoric familal şi istoricul dezvoltării copilului. Copiii cu ADHD pot prezenta diferenţe calitative în unele etape de dezvoltare, lucru care ridică suspiciunea diagnoticului: spre exemplu deficite motorii (copilul nu poate sări pe loc sau nu poate să depăşească un obstacol), o slabă coordonare motorie fină (scrie şi desenează cu dificultate), întârziere în dezvoltarea limbajului, etc.

Citeste mai mult