Ce este autismul? Tulburarea care afectează peste 30.000 de copii români

Autismul este o afecţiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Statisticile internaţionale ne arată că 1 din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a numărului acestora.

Este o tulburare de origine neurobiologică ce afectează copilul până la vârstă de 3 ani, până la această vârstă deficienţele sunt evidente şi poate fi stabilit un diagnostic. Autismul implică toate palierele de dezvoltare, cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.

Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigaţii clinice. Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului copilului. De aceea, implicarea părintelui este esenţială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.

Semnale de alarmă pentru părinţi

Primele semne care pot indica o Tulburare de Spectru Autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. Nu îşi caută mama cu privirea, nu se uită după obiectele care se mişcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu răspunde la sunetele scoase de adulţi, nu reacţionează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde şi nu-şi manifestă bucuria, nu rosteşte niciun cuvânt, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei tulburări.

Există însă şi situaţii în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate abilităţile necesare vârstei sale, adică merge, vorbeşte, interacţionează firesc, iar brusc, în jurul vârstei de 2 ani, îşi pierde toate aceste achiziţii.

Diagnosticare Precoce

Interventia timpurie este cheia obtinerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism.
Oamenii de stiinta au demonstrat ca perioada maxima de dezvoltare a creierului uman se afla undeva intre varsta de 0 si 3 ani, fapt ce sugereaza intr-un mod cat se poate de evident ca perioada in care trebuie sa se inceapa interventia terapeutica trebuie sa se gaseasca undeva in acest interval.

 

REPERE DE DIAGNOSTICARE PRECOCE A AUTISMULUI:

  1. Este în cea mai mare perioadă a timpului anxios şi speriat;
  2. Îşi acoperă urechile cu mâinile atunci când se aud anumite zgomete;
  3. Uneori este autoagresiv sau agresiv cu cei din jur;
  4. Uneori manifestă teamă nejustificată;
  5. Nu manifestă nevoia de afecţiune;
  6. Are reacţii anormale faţă de stimuli normali;
  7. Când este dus într-un loc necunoscut nu manifestă interes pentru explorarea mediului;
  8. Are probleme de alimentaţie sau de somn;
  9. Manifestă aversiune faţă de schimbări şi se manifestă prin crize de plâns;
  10. Are anumite reacţii corporale repetitive cum ar fi bătutul din palme sau legănatul;
  11. Nu reacţionează la anumite tonalităţi ale vocii;
  12. Uneori aveţi impresia că nu aude atunci când vorbiţi cu el;
  13. Nu imită expresiile faciale sau gestuale;
  14. Lipseşte comunicarea non-verbală;
  15. Nu încearcă să vă atragă în activităţile lui;
  16. Nu se uită la lucrurile pe care le priviţi şi dumneavoastră;
  17. Nu priveşte spre un obiect pe care îl indicaţi;
  18. Nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
  19. Nu imită ceea ce faceţi;
  20. Îşi fixează privirea spre un punct fix şi o menţine mai mult de 1 minut;
  21. Nu răspunde la instrucţiuni simple (hai la mama, vino la mine);
  22. Nu vă aduce obiectele indicate de dumneavostră;
  23. Are comportamente repetitive faţă de anumite obiecte (exemplu: învârte roţile de la maşinuţe foarte mult timp);
  24. Nu urmăreşte cu privirea persoanele sau obiectele care se mişcă în câmpul lui vizual;
  25. Are o hipersensibilitate la sunete, unele dintre ele provocând crize de plâns şi nimic din ceea ce faceţi nu îl calmează;
  26. Începe să plângă fără un motiv pe care să-l puteţi depista, iar aceste episoade de plâns durează o perioada îndelungată;
  27. Este dificil de calmat atunci când plânge;
  28. Evită de cele mai multe ori contactul vizual atât cu dumneavostră cât şi cu ceilalţi;
  29. Nu întinde mâinile atunci când vreţi să îl luaţi în braţe;
  30. Zâmbeşte foarte rar sau deloc;
  31. Nu reacţionează atunci când îi acordaţi atenţie;
  32. Adopta posturi bizare;
  33. Nu îi place să fie atins sau luat în braţe;
  34. Uneori pare insensibil la durere;
  35. A încetat să mai folosească anumite cuvinte pe care înainte le folosea.
  36. Copilul nu răspunde la solicitările adultului (decât când "vrea") şi pare că nu aude sau nu înţelege ceea ce i se cere;
  37. Copilul protestează în momentul în care i se cere ceva şi se insistă pentru primirea unui răspuns;
  38. Jocul îi este marcat de un caracter stereotip (foloseşte obiectele sau jucăriile mereu în acelaşi fel, de exemplu: le închide/deschide, bate cu obiectele în anumite locuri, le învârte etc)
  39. Copilul nu foloseşte obiectele în scopul lor uzual (le linge, scutură, plimbă sticle pe care le umple şi le goleşte etc);
  40. Prezintă probleme de alimentaţie şi probleme ale somnului;
  41. Nu doreşte să folosească cuvinte cu sens de comunicare;
  42. Merge pe vârfuri;
  43. Ecolalia (repetarea la nesfârşit a unor sunete, cuvinte, reclame tv etc);
  44. Poate să nu observe când pleacă şi când vine părintele de la serviciu.

Dacă vă regăsiţi copilul ca prezentând câteva din simptomele de mai sus şi dacă asta se întâmplă cu o frecvenţă şi o intensitate mică, motivele de îngrijorare sunt minime, dar dacă regăsiţi în comportamentul copilului multe din caracteristicile din listă, probabil are nevoie de ajutor suplimentar.

Importanța terapiei în autism

Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educaţie. Nu se poate vindeca, dar cu intervenţie timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.

Prin terapie, copilul învaţă, într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent. Fără terapie simptomele autismului se agravează în timp. De aceea neintegrarea copilului diagnosticat într-un program individualizat de terapie specifică îl privează de toate aceste achiziţii, acest copil riscând să se transforme, în final, într-un adult neintegrat şi de cele mai multe ori, instituţionalizat.