Tulburarea de tip deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD)

         Tulburările de tip deficit de atenţie şi hiperactivitate sunt manifestări la fel de frecvente ca în trecut, însă această problemă nu era remarcată şi dezbătută atât de stringent ca astăzi. Oricare dintre noi, ocazional, poate avea dificultăți în concentrarea și menținerea atenției. Pentru unele persoane, însă, aceste dificultăți sunt foarte persistente și interferează zilnic cu munca, cu relațiile sociale, cu viața de familie, astfel încât sunt privite ca o tulburare psihiatrică. 

            Definiţia şi criteriile de diagnostic ale deficitului de atenţie şi hiperactivităţii au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, datorită schimbărilor apărute în conceptualizarea acestei tulburări, însă fundamentul este reprezentat de un pattern persistent de neatenţie şi/sau hiperactivitate-impulsivitate.

            Copiii cu ADHD sunt distrași ușor, nu finalizează ceea ce încep și nu sunt interesați de greșelile pe care le fac. Ei trec cu ușurință de la o activitate la alta și sunt instabili emoțional. Pe de altă parte, dispun de inteligență normală, în multe situații reușind să treacă peste momente dificile, ajutați de suportul mental. Mulți dintre acești copii sunt impulsivi. Ei par iritabili și neliniștiți, incapabili să tolereze frustrarea și sunt instabili emoțional. In general, acționează înainte de a gândi și nu își așteaptă rândul în timpul desfășurării unei activități. În conversație întrerup, vorbesc prea mult, prea repede și prea tare, spunând tot ce le trece prin minte.

 

            Există 3 tipuri de ADHD:

1. Tipul predominant neatent: cu probleme de atenţie, distractibilitate, afectarea memoriei pe termen scurt şi a procesului de învăţare;

2. Tipul predominant hiperactiv: comportament impulsiv, autocontrol slab; 

3. Tipul combinat: majoritatea copiilor cu ADHD intră în această categorie;

 

Deficitul de atenție se caracterizează prin:

•           lipsa atenției la detalii sau greșeli inutile la serviciu ori în alte activități;

•           dificultăți în menținerea atenției în timpul activităților desfășurate, cum ar fi cititul sau lectura de lungă durată;

•           persoanele afectate nu par a asculta atunci când vorbiți direct cu ei;

•           nu respectă instrucțiunile și nu reușesc să termine treburile la locul de muncă;

•           au dificultăți în organizarea sarcinilor și a activităților- de exemplu, persoana poate fi împrăștiată și nu este capabilă să își gestioneze corespunzător timpul;

•           evită sau resping sarcinile care necesită un efort mental susținut;

•           pierd lucruri necesare realizării sarcinilor sau activităților, precum chei, portofele sau telefoane mobile;

•           sunt ușor de distras de gânduri sau stimuli care nu au legătură cu activitatea pe care o fac;

•           sunt uituci în activitățile zilnice, precum plătitul facturilor, respectarea întâlnirilor sau returnarea telefoanelor.

 

O persoană cu hiperactivitate - impulsivitate are următoarele manifestări:

•           nervozitate, mișcatul mâinilor sau picioarelor, fâțâitul chiar și când stau pe scaun;

•           se ridică de pe scaun în situații când ar trebui să stea jos;

•           este neliniștit sau incapabil să stea locului pentru perioade mai lungi de timp;

•           este incapabil să desfășoare activități de relaxare în liniște;

•           vorbește excesiv;

•           se grăbește cu răspunsul înainte ca întrebarea să fie terminată;

•           are dificultăți în a-și aștepta rândul, de exemplu când stă la o coadă întrerupe sau deranjează alte persoane.

 

Simptome ADHD la preșcolar:

•           Parcă este condus de un motor;

•           Curiozitate exagerată;

•           Joc gălăgios, distructiv;

•           Solicită atenție exagerată din partea părintelui;

•           Crize de furie frecvente, cooperare dificilă.

 

Simptome ADHD la școlar:

•           Neliniștit, agitat, în continuă mișcare;

•           Dificultăți în efectuarea sarcinilor școlare, performanță școlară scăzută;

•           Nu se poate concentra sau este distras cu ușurință de stimuli;

•           Dezorganizat, își pierde lucrurile, nu poate estima timpul;

•           Dificultăți de a respecta regulile unui grup sau ale unui joc (dorește sa fie lider);

•           Impulsiv, vorbește neîntrebat, nu-și așteaptă rândul îi întrerupe pe ceilalți

•           Nu observă pericolele, frecvent suferă diverse accidente;

•           Poate asocia tulburări de învățare, ticuri, enurezis.

 

Simptome ADHD la adolescent:

•           Impulsiv, mai puțin hiperactiv;

•           Neatent, plictisit, ușor de distras la stimuli;

•           Comportament inadecvat la școală, refuz școlar, amânarea sarcinilor școlare;

•           Probleme de disciplină în familie și la școală;

•           Accese de furie, toleranță scăzută la frustrare;

•           Nu recunoaște autoritatea și are relații tensionate cu cei de aceeași vârstă;

•           Stimă de sine scăzută, risc de depresie;

•           Risc de consum de substanțe, delicvență juvenilă.

            Se estimează că incidența ADHD la copiii de vârstă școlară este de 3-7%, fiind mai frecvent întâlnită la băieţi. ADHD este o afecţiune cu incidenţă familială şi transmitere genetică: 15 - 25% dintre membrii familiilor (părinţi, fraţi) copiilor cu ADHD au această afecţiune şi până la 50% dintre copiii ai căror părinţi au ADHD pot prezenta la rândul lor afecţiunea. 

            Deficitul în sfera atenţiei şi hiperactivităţii şi alte manifestări ca impulsivitatea sau funcţiile executive deficitare, îi expun pe elevi riscului performanţei şcolare scăzute. Elevii cu deficit de atenţie şi hiperactivitate îşi însuşesc mai greu deprinderile de organizare, planificare, management al timpului, în comparaţie cu colegii lor, care nu prezintă astfel de tulburări. 

            Ceea ce diferențiază elevii cu deficit de atenţie şi hiperactivitate de cei cu o dezvoltare normală este frecvenţa şi intensitatea cu care apar tulburările comportamentale, elementele predominante la şcolarul mic fiind neastâmpărul şi neliniştea excesivă. Neatenţia şi impulsivitatea pot contribui la rezolvarea neadecvată a sarcinilor şi instrucţiunilor trasate sau efectuarea neglijentă a activităţii repartizate. 

             Prof. Dr. Thomas Zentall (1985) argumenta că hiperactivitatea se produce de la niveluri joase de excitațieși servește la menținerea unui nivel optim. Cercetări mult mai recente, teoretizând pe marginea sindromului deficitului de atenție, au localizat inhibiția comportamentală ca un deficit central al tulburării. 

            ADHD include un deficit in inhibiția comportamentului. In acest sens s-a construit un model teoretic care leagă inhibiția comportamentală de patru funcții neurologice care apar și depind de execuția lor efectivă: 

a. Memoria de lucru; 

b. Autoreglarea arousal-ului emoțional; 

c. Internalizarea vorbirii; 

d. Reconstituirea.

            ADHD ar putea fi asociat cu deteriorarea secundară a acestor patru abilități executive. Inhibiția comportamentală este specifică, ca deficiență centrală în ADHD. Se propune un model care să realizeze o legătură între inhibiția răspunsului și cele patru funcții executive care depind de această inhibiție pentru performanța lor efectivă. Aceste patru funcții servesc la aducerea comportamentului sub controlul informațiilor reprezentate intern și a acțiunilor auto- direcționate. Astfel, cele patru funcții, permit acțiuni direcționate mai bine și sarcini mai persistente.


           Funcțiile executive au o influențădecisivă asupra modului în care noi ne comportăm în viața de zi cu zi. Ele sunt responsabile de modul nostru particular în care reacționăm. Acțiunea lor face posibil ca date provenind de la procese cognitive diferite să fie inter-relaționate și să sprijine coerența unui comportament orientat către scop. Funcțiile executive sunt răspunzătoare de controlul cognitiv din creier, de comportamentul de auto-reglare. 

             Thomas Brown (2005) folosește metafora orchestrei fără dirijor pentru a conceptualiza rolul funcțiilor executive. "Imaginați-vă o orchestră simfonică în care fiecare muzician cântă foarte bine la instrumentul sau, dar pentru că nu există un dirijor care să coordoneze ordinea în care instrumentele interpretează, acestea încep toate în același timp și sunetele se suprapun producând zgomot, nu muzică." Succesul acestor copii în anumite activități indică faptul că ei nu sunt în totalitate incapabili să-și folosească atenția. Principală dificultate fiind inabilitatea cronică de a activa și gestiona anumite funcții în diverse moduri și perioade de timp.  

             Diagnosticul ADHD este stabilit doar de către medicul specialist psihiatru de copii și adolescenți, în colaborare cu psihologul clinician, dar cei care observă primii manifestările copilului sunt părinții, bunicii, educatorii, învățătorii sau alte persoane implicate în îngrijirea și educația acestuia. Pentru stabilirea diagnosticului, medicul specialist face o evaluare complexă, bazată pe observația clinică și pe informațiile obținute direct de la copil, părinți și educatori, iar psihologul clinician evaluează funcțiile executive cu ajutorul unor teste psihologice specifice.

             Intensitatea simptomelor ADHD este influențată de o serie de factori contextuali și de particularitățile sarciniilor pe care copilul le realizează. De exemplu, comportamentul copiilor cu ADHD este mult mai problematic pe parcursul activităților prelungite (de ex. efectuare temelor) sau în contexte care implică respectarea unor reguli, mai ales dacă este implicată evaluarea și critica publică (biserică, restaurant), decât în situațiile de joc liber (ex. pauze, excursii). În acest sens, orice modificare comportamentală trebuie să înceapă cu o analiză funcțională a acelei manifestări.

            Dr. Frederic Kochman, pedo-psihiatru, autorul volumului „Cum să trăim mai bine cu un copil hiperactiv”, afirmă că „părinţii trebuie să devină experţi în această afecţiune”. Ei trebuie să îşi adapteze comportamentul şi metodele educative în funcţie de situaţia copilului. Este bine să înveţe tehnici de comunicare în situaţii de criză, exerciţii de relaxare, ca să nu mai vorbim de cunoaşterea posibilităţilor terapeutice în ceea ce priveşte controlul ADHD.

 

BIBLIOGRAFIE:

Barkley,R. A. (2002) Psychosocial treatments for attention deficit/hyperactivity disorder, Journal of Clinical Psychiatry, 63, 36-43

Barkley R. A. (2000) Taking charge of ADHD: The complete, authoritative guide for parents (rev ed), New York: Guilford

Brown T.E. (2005) Attention Deficit Disorder: The Unfocused mind in children and adult, New heaven, CT:Yale University Press

Rad. F. ADHD - Attention Deficit/Hyperactivity Disorder, http://www.bellanima.ro/a-d-h-d/