Ca orice alt tânăr de vârsta lor, și adolescenții cu TSA sunt la fel de atrași de social media. Poate că felul în care se raportează la rețelele de socializare este diferit în cazul lor, însă riscurile cărora li se expun sunt aceleași, așa că merită să avem o discuție despre asta.
Un studiu comparativ între adolescenți cu și fără autism publicat în 2022 în Adolescent Health, Medicine and Therapeutics arată că, spre deosebire de tinerii neurotipici, care folosesc social media în principal pentru interacțiuni sociale, adolescenții cu autism au indicat mai des divertismentul ca principal motiv de utilizare.
Chiar și așa, beneficiile există pentru ei și din punct de vedere al socializării: comunicarea online reduce presiunea interacțiunilor față în față, utilizatorii au mai mult timp să proceseze informația și să formuleze răspunsuri și pot controla mai ușor ritmul conversației. Acest lucru este foarte important pentru tinerii cu TSA care, de multe ori, resimt interacțiunea socială ca pe o presiune. Totodată, pe social media pot găsi comunități bazate pe interese comune și pot experimenta un sentiment mai puternic de apartenență și acceptare.
Cu toate acestea, o meta-analiză apărută în 2025 în Clinical Child and Family Psychology Review a arătat că persoanele cu autism prezintă un risc mai mare de utilizare problematică a internetului. Acest lucru îi predispune la riscuri precum manipularea emoțională, grooming-ul, cyberbullying-ul, fraude și scam-uri, expunerea la conținut nepotrivit sau dificultatea de a evalua credibilitatea interlocutorilor.
Soluția nu este limitarea accesului la internet și social media, ci alfabetizarea digitală. Trebuie în primul rând ca noi, adulții din viața lor, să știm care sunt riscurile și cum să le prevenim, pentru ca apoi să-i învățăm și pe ei cum să navigheze în siguranță pe internet.
Nu trebuie să ne ferim de discuțiile dificile: trebuie să le explicăm cât se poate de concret ce înseamnă manipularea, cum arată și care sunt consecințele ei. La fel ca în oricare altă arie a vieții, și aici trebuie să trasăm reguli clare de siguranță și să îi învățăm să le respecte. Mai mult, ajută să exersăm alături de ei scenarii concrete, ca să poată identifica mai ușor situațiile potențial periculoase.
Nu în ultimul rând, să nu uităm principiul de bază: să clădim o relație bazată pe încredere. Adolescența e o perioadă dificilă, indiferent de diagnostic sau de lipsa lui. E important ca tinerii să știe că au în noi un partener spre care se pot îndrepta indiferent cu ce problemă s-ar confrunta.
Social media nu este deci doar o sursă de risc, ci și un instrument de incluziune socială și poate deveni un spațiu valoros de conectare și învățare, dar, la fel ca orice alt mediu social, necesită competențe care pot și trebuie să fie predate.
De ce pot fi adolescenții cu autism mai vulnerabili online?
Social media nu este, prin definiție, un loc periculos, dar nici un spațiu în care putem presupune din start că toată lumea are intenții bune. Pentru unii tineri cu autism, anumite particularități ale comunicării și ale interacțiunilor sociale pot face mai dificilă recunoașterea unor situații riscante.
Aceleași caracteristici care pot face comunicarea online mai accesibilă pot crea, în anumite situații, și vulnerabilități. Să ne gândim, în primul rând, că în mediul digital nu vedem întotdeauna cine se află de cealaltă parte a ecranului. Nu putem verifica ușor dacă o persoană este sinceră, dacă spune adevărul despre vârsta sau identitatea sa ori dacă intențiile pe care le declară sunt și cele reale.
Pentru unii adolescenți cu autism, acest lucru poate fi cu atât mai dificil cu cât mesajele pot fi interpretate foarte literal. Dacă cineva spune „poți avea încredere în mine”, poate fi mai greu de evaluat ce se află în spatele afirmației, iar atunci când o persoană oferă constant validare, atenție și sentimentul că te înțelege mai bine decât ceilalți, încrederea se poate construi foarte repede.
Uneori, manipularea nu arată de la început ca o amenințare. Poate începe printr-o conversație obișnuită, urmată la scurt timp de complimente, oferte de ajutor, promisiunea unei oportunități, cadouri și, în cele din urmă, propunerea de a muta conversația pe o altă aplicație. Treptat, pot apărea mesaje care îi încurajează pe tineri să păstreze conversația secretă și să le inducă sentimentul că doar interlocutorul este cel care îi înțelege cu adevărat.
Semnalele pe care părinții nu ar trebui să le ignore
Cel mai adesea, părintele nu vede conversația problematică, însă schimbările pe care aceasta le produce pot fi observate, de aceea trebuie să știm ce semnale trebuie să urmărim: izolarea de prieteni și activități care înainte îi făceau plăcere, schimbări bruște de dispoziție, o preocupare neobișnuită pentru telefon, combinată cu o secretomanie crescută în legătură cu conversațiile online, apariția unor aplicații noi sau necunoscute pe dispozitiv sau refuzul de a vorbi despre anumite relații pe care le are în mediul online.
Niciunul dintre aceste semne nu înseamnă automat că adolescentul este în pericol, mai ales că adolescența vine în mod firesc cu o nevoie mai mare de intimitate și autonomie. Însă în momentul în care mai multe astfel schimbări apar simultan, merită să fim atenți, iar felul în care reacționăm contează enorm.
Primul pas nu trebuie să fie confiscarea telefonului și verificarea conversațiilor online, nici să îl acuzăm că a făcut ceva greșit, pentru că există riscul ca tânărul să se închidă și mai mult. În schimb, putem începe cu întrebări sincere despre cum a cunoscut persoana respectivă, ce îi place la relația pe care o au sau ce sentimente trezește în el conversația pe care o poartă. Nu trebuie să evităm însă nici întrebările mai delicate. După ce am aflat cum s-a construit această relație, ar trebui să încercăm să înțelegem și dacă i s-a cerut vreodată să facă ceva ce nu își dorea. De cele mai multe ori, întrebările deschid mai multe uși decât suspiciunile.
Cum vorbim cu un adolescent despre relațiile online?
În peisajul online, mai importantă decât tehnologia în sine este relația dintre adolescent și adultul căruia îi poate cere ajutor. Dacă se teme că prima noastră reacție atunci când ne spune că a greșit cu ceva va fi „ți-am spus eu”, sunt șanse mari să ascundă problema. În schimb, dacă știe că poate veni cu o situație incomodă fără să fie imediat certat sau judecat, este mult mai probabil să ceară ajutor atunci când are nevoie.
De aceea, aceste conversații ar trebui să înceapă înainte să apară o problemă. În loc să așteptăm momentul în care adolescentul primește un mesaj suspect ca să găsim un prilej să deschidem discuția despre manipulare, putem exersa împreună scenarii concrete din timp:
„Ce ai face dacă cineva pe care îl cunoști doar online îți cere să păstrezi un secret?”
„Ce ai face dacă îți propune să vă întâlniți?”
„Cum ai reacționa dacă îți cere o fotografie personală?”
„Ce ai face dacă îți spune că, dacă îl placi cu adevărat, îi vei demonstra asta?”
Astfel de scenarii îi permit adolescentului să exerseze răspunsurile într-un moment în care este în siguranță, astfel încât nu va fi nevoit să acționeze sub presiune în cazul în care se va regăsi vreodată în astfel de situații.
Siguranța online începe cu igiena digitală
Când vorbim despre siguranță pe internet, ne gândim adesea la scenarii extreme, însă o mare parte din mecanismele noastre „de apărare” ar trebui să fie de fapt obiceiuri foarte simple, pe care să ni le însușim treptat, pe măsură ce le repetăm. „Igiena digitală” seamănă foarte mult cu igiena personală: nu ne spălăm pe mâini doar atunci când ne îmbolnăvim, ci o facem în mod repetat, zi de zi, ca metodă de prevenție.
La fel, și adolescenții pot învăța câteva reflexe de bază:
să folosească parole diferite, suficient de puternice, pentru conturi diferite
să activeze autentificarea în doi pași ori de câte ori este disponibilă
să folosească un manager de parole care să „țină minte” parolele de la diferitele conturi, în loc să refolosească aceeași parolă peste tot
să își mențină dispozitivele și aplicațiile actualizate
să instaleze aplicații doar din surse oficiale
să nu ofere nimănui parolele sau codurile de autentificare primite prin SMS ori generate de aplicațiile de autentificare
La fel de important este să învețe să recunoască mesajele care încearcă să provoace o reacție impulsivă: „Contul tău va fi blocat.”, „Ai câștigat un premiu.”, „Apasă acum pe acest link.” Mesajele de acest tip funcționează pentru că ne manipulează psihologic, incitând curiozitatea sau creând panică prin simularea sentimentelor de frică și urgență.
Cel mai simplu reflex care poate face diferența este acesta: dacă un mesaj te grăbește, oprește-te.
Ce informații nu ar trebui să ajungă online?
Siguranța online nu ține doar de setările de confidențialitate pe care le-am configurat în momentul în care am creat un cont pe o aplicație. Uneori, o simplă postare pe o rețea de socializare poate dezvălui mai multe informații decât ne-am fi propus, iar aici nu vorbim neapărat despre ceea ce scriem explicit. Uneori, informațiile se adună din fotografii, locații, ore și detalii aparent banale.
De aceea, trebuie să avem mare grijă ce informații împărtășim online:
Partajarea locației în timp real: funcțiile precum Snap Map sau Instagram Map, partajarea locației sau check-in-urile pot face foarte ușor de aflat unde se află cineva în acel moment. Dacă adolescentul vrea să posteze fotografii dintr-o vacanță, de la un concert sau dintr-un anumit loc, poate face asta după ce a plecat, nu e nevoie să o facă în timp real.
Programul zilnic: „Plec de la școală la ora 14.”, „În fiecare miercuri merg singur la terapie.” sau „Părinții mei sunt la muncă până la 18.” par informații nevinovate, dar puse cap la cap pot permite unei persoane să anticipeze unde se află adolescentul și când este singur.
Adresa și reperele ușor de identificat: nu trebuie să scrie în mod explicit adresa pe internet pentru ca cineva să își dea seama unde locuiește. Un bloc vizibil în fundalul mai multor fotografii, numărul unei case, numele școlii, o stație de autobuz sau un traseu repetat în postări pot oferi suficiente indicii pentru a recrea locurile pe care le frecventează. Mai multe postări aparent inofensive spun împreună o poveste pe care nu a intenționat niciodată să o împărtășească.
Fotografii cu documente: diplomele sau legitimațiile, biletul de avion, pașaportul, buletinul sau orice document care conține date personale nu ar trebui fotografiate și publicate online. Chiar dacă anumite informații par imposibil de citit într-o fotografie, ele pot fi uneori mărite, rezoluția imaginii îmbunătățită și informațiile extrase din imagine. Putem celebra o absolvire, o călătorie sau un moment important fără să publicăm documentele care conțin date personale.
Fotografii intime sau compromițătoare: o fotografie care dispare nu este neapărat o fotografie care nu mai există. Capturile de ecran, fotografierea ecranului cu un alt telefon sau înregistrarea acestuia pot face ca o imagine trimisă cu funcția „view once” sau într-o aplicație care promite conținut temporar să ajungă mai departe. De aceea, regula de aur este să nu trimitem niciodată un material cu existența căruia nu am fi confortabili și peste cinci ani.
Informații despre familie și date de contact: unde lucrează părinții, când sunt plecați de acasă, când adolescentul rămâne singur, cine îl duce la școală sau care este programul fraților sunt informații care nu ar trebui făcute publice. La fel, numărul de telefon, adresa personală de e-mail, parolele, codurile primite prin SMS și codurile pentru autentificarea în doi pași trebuie păstrate private.
Și emoțiile pot deveni informații sensibile
Există o categorie mai puțin evidentă de informații pe care adolescenții le pot publica online: propriile vulnerabilități.
Supravegherea emoțională (emotional surveillance) este din ce în ce mai prezentă în mediul online și începe să-și facă simțită prezența și în interacțiunile noastre cu mediile pe care le frecventăm zilnic: la locul de muncă, în școli, monitorizează atenția, în magazine. În bătăliile electorale, reacțiile publice sunt atent monitorizate, astfel încât publicitatea electorală să meargă drept la țintă: emoțiile negative – anxietatea, furia și frustrarea – sunt un predictor puternic nu doar al convingerilor populiste, spre exemplu, cât și al unor ponderi mai mari ale votului populist.
Am ajuns în punctul în care „tot ce spunem online poate fi folosit împotriva noastră”, atât de persoane rău-intenționate, cât și de companii big data. Probabil uneori suntem tentați să împărtășim cu lumea felul în care ne simțim, cu speranța că undeva, în marea aceea de oameni, cineva va rezona cu noi:
„Nu am niciun prieten.”
„Părinții mei nu mă înțeleg.”
„Mă simt foarte singur.”
„Aș face orice să am pe cineva alături.”
Aceste tipuri de postări nu sunt greșite. Faptul că un adolescent își exprimă emoțiile online nu înseamnă că trebuie să îi fie rușine de ele sau că ar trebui să înceteze să vorbească despre ceea ce simte, însă este important să înțeleagă că există persoane care caută tocmai astfel de vulnerabilități pentru a începe conversații și a construi relații de dependență emoțională.
Acesta este unul dintre mecanismele prin care poate începe grooming-ul: apropierea treptată de o persoană vulnerabilă, câștigarea încrederii și, ulterior, manipularea acesteia. De aceea, educația pentru siguranță online trebuie să includă și o conversație despre relații: cum arată o relație sănătoasă, ce înseamnă consimțământul, când o cerere devine nepotrivită și care sunt diferențele dintre încredere și presiune.
Nu în ultimul rând, revenim la ideea de încredere, pe care am încercat să o subliniem pe tot parcursul acestui articol: este în beneficiul tuturor ca adolescentul să aibă un cerc de persoane apropiate cu care să poată împărtăși aceste sentimente, chiar dacă nu este vorba de părinți. În terapie, în grupul de prieteni, în fața unui profesor care îl înțelege – oricare dintre aceste persoane poate deveni un bun confident și un „gardian” al secretelor tinerilor noștri. Atunci când au la cine apela în viața reală, șansele să se refugieze în relații online sunt mai mici.
Autonomia e un skill care se învață, nu apare peste noapte
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă atunci când vorbim despre adolescenții cu autism și lumea digitală. Scopul nu este să îi protejăm eliminând toate situațiile în care ar putea apărea un risc: un astfel de internet nu există și, mai ales, nu îi pregătește pentru viața de adult. Rolul nostru este mai degrabă să îi ajutăm să-și însușească treptat competențele de care vor avea nevoie pentru a lua singuri decizii.
La început, asta poate însemna să verificăm împreună setările de confidențialitate, să discutăm despre ce informații pot fi publice și ce ar trebui să rămână private, să analizăm împreună un mesaj suspect sau să exersăm cum răspundem atunci când cineva pune presiune.
Mai târziu, aceste lucruri pot deveni reflexe, iar autonomia digitală poate fi construită treptat, pe măsură ce adolescentul demonstrează că poate recunoaște riscurile, poate lua decizii și știe când să ceară ajutor.
Internetul poate fi un loc în care adolescenții cu autism găsesc oameni cu aceleași interese, descoperă informații, își exprimă creativitatea, își construiesc comunități și experimentează forme de socializare care li se potrivesc. Însă pentru ca aceste beneficii să existe, au nevoie și de instrumente de protecție.
Asta înseamnă să îi învățăm despre parole și confidențialitate, dar și despre manipulare, linkuri suspecte și despre cum arată relațiile sănătoase. Mai mult – înseamnă să ne luăm timp să le explicăm ce nu este bine să posteze și motivul din spatele acestei măsuri de precauție.
Nu în ultimul rând, sentimentul de siguranță în online începe cu sentimentul de siguranță pe care îl construim între noi. Atunci când adolescentul știe că poate veni să discute cu noi, indiferent că este vorba despre sentimente, conflicte interne sau situații dificile de pe internet, orice situație devine mai ușor de gestionat.
Siguranța online nu înseamnă să controlăm fiecare conversație, ci să le oferim tinerilor suficiente cunoștințe, suficientă practică și suficientă încredere încât, atunci când apare o situație dificilă, să știe ce au de făcut și, mai ales, că nu trebuie să o treacă prin toate singur.
Surse:
Alhujaili N, Platt E, Khalid-Khan S, Groll D. Comparison of Social Media Use Among Adolescents with Autism Spectrum Disorder and Non-ASD Adolescents. Adolesc Health Med Ther. 2022 Feb 1;13:15-21
Muris, P., Otgaar, H., Donkers, F. et al. Caught in the Web of the Net? Part I: Meta-analyses of Problematic Internet Use and Social Media Use in (Young) People with Autism Spectrum Disorder. Clin Child Fam Psychol Rev 28, 392–413 (2025)