Învățarea incidentală la copiii cu autism: cum învățăm din experiențele cotidiene

Unde începe, de fapt, învățarea?

Învățarea începe cu mult timp înainte ca cineva să se așeze în fața copilului și să-i „predea” ceva anume: în primii ani de viață, învățarea înseamnă relația dintre părinte și copil, atenție, imitare, joacă, rutine, explorare și este completată de felul în care părinții reacționează la ceea ce face copilul.

Încă din primii ani de viață, copiii se dezvoltă prin intermediul relațiilor cu cei din jurul lor. Prin interacțiunile continue dus-întors („serve and return”) cu părinții și rudele apropiate, cei mici au acces la experiențe care răspund nevoilor, intereselor, abilităților și inițiativelor lor individuale. Aceste relații ajută la modelarea felului în care se înțeleg pe ei înșiși și se raportează la lumea din jurul lor, susținând în același timp dezvoltarea intelectuală, socială, emoțională, fizică și comportamentală.

Calitatea și stabilitatea acestor relații timpurii (atașamentul securizant) pot influența rezultatele ulterioare, de la încredere și motivația de a învăța până la reglarea emoțională, relațiile sociale și bunăstarea mentală. În acest sens, relațiile nu fac doar parte din mediul copilului, ci sunt una dintre modalitățile cheie prin care mediul susține dezvoltarea. Prin interacțiuni receptive și reciproce, copiii încep să înțeleagă cine sunt, ce pot face și cum aparțin lumii din jurul lor.

Ce este învățarea incidentală și cum se produce?

Dicționarul Asociației Psihologilor Americani definește învățarea incidentală ca acel tip de învățare care nu este premeditată, deliberată sau intenționată și care se realizează ca urmare a unei alte activități mentale, posibil fără legătură directă. Unii teoreticieni consideră că o mare parte a învățării are loc în absența oricărei intenții de a învăța, producându-se incidental pe parcursul altor procese cognitive de prelucrare a informației.

Exemple de învățare incidentală sunt deprinderea vocabularului nou nou prin imitație și interacțiune socială, asimilarea normelor sociale prin jocuri cu alți copii sau, de pildă, înțelegerea noțiunilor de biologie prin plimbări în natură și descoperirea diverselor specii de plante și animale.

Acest tip de învățare este adesea mai de succes pentru că folosește interesele și motivația intrinsecă a copilului, în vreme ce educația tradițională este orientată mai ales pe motivația extrinsecă. Ne amintim cu toții cum, de-a lungul timpului, la clasă am învățat ceea ce ni se preda și, mai ales, cum ni se preda pentru a primi note bune sau pentru a evita eventuale pedepse.

Pentru copiii cu autism, interesele sunt îndeosebi importante. Există diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care se interacționează cu oamenii și diferitele medii, precum și referitor la obiectele și activitățile care le captează atenția, modul în care comunică și tipurile de sprijin care fac învățarea accesibilă.

Rolul adultului, așadar, constă în observarea atentă a acelor momente și în disponibilitatea de a veni în întâmpinarea nevoilor celui mic acolo unde atenția lui este deja îndreptată. Adesea suntem pe grabă și vedem obiceiurile și interesele copiilor ca pe o piedică în calea desfășurării normale a programului și rutinelor pe care le-am stabilit. Însă dacă le-am privi ca pe niște oportunități de învățare?

Spre exemplu, poate că un copil este fascinat de apă și se joacă cu ea ori de câte ori are ocazia: când ajunge la un robinet sau când vede o băltoacă după ploaie. În loc să-l îndepărtăm de acest interes pentru că „ar trebui să facem altceva”, ne putem lua un moment în care să ne alăturăm lui și să-i canalizăm în mod constructiv interesul:

• deschidem robinetul, turnăm apă dintr-un pahar într-altul, întâi mai puțină, apoi din ce în ce mai multă;

• apreciem cum se simte paharul în mână pe măsură ce paharul se umple sau se golește (mai greu sau mai ușor);

• îmbibăm buretele în apă și vedem cum trece de la uscat la umed;

• facem cu rândul: întâi îi arătăm noi acțiunea, apoi îl lăsăm pe el și repetăm ciclul ca să îl obișnuim să-și aștepte rândul.

Experimentarea cu diverse sarcini sau comiterea de greșeli scoate la iveală, în mod natural, metode și soluții mai bune pentru viitor.

Activitatea rămâne un joc cu apa și, chiar dacă probabil ne grăbeam să ieșim pe ușă ca să plecăm la cumpărături sau în parc, faptul că am identificat, validat și canalizat în mod constructiv interesul copilului îl va face să se simtă văzut și înțeles, oferindu-ne în același timp oportunități diferite de învățare. Este, de asemenea, și un mod de a facilita cooperarea și de a înlesni tranziția către o nouă sarcină sau activitate.

Aici merită, de asemenea, făcută distincția dintre învățarea incidentală și predarea în mediu natural. Dacă prima este spontană și pornește de la interesele și curiozitățile copilului, lecțiile și observațiile pornind din activități și situații de zi cu zi, predarea în mediu natural presupune mai degrabă contexte identificate în mod deliberat de către adult care pot susține dezvoltarea anumitor abilități.

Cum învață copiii cu autism din experiențele cotidiene?

Activitățile cotidiene le oferă copiilor oportunități repetate de a-și exersa abilitățile în contexte care contează în dezvoltarea lor: îmbrăcatul, pregătirea mesei, mersul în parc sau utilizarea transportului în comun pot implica stabilirea unei succesiuni de acțiuni, exersarea abilităților motrice, dezvoltarea abilităților de comunicare și îmbunătățirea aptitudinilor de luare a deciziilor și rezolvare a problemelor.

Cu toate acestea, trebuie să fim atenți la câteva lucruri de bază atunci când ne dorim să încorporăm învățarea în ritualurile zilnice:

• Repetiția poate fi utilă, dar trebuie să aibă sens. Repetarea unei activități îi oferă copilului ocazia de a exersa, de a înțelege și, în cele din urmă, de a aplica o abilitate în situații diferite. Scopul nu este repetarea mecanică a aceluiași lucru, ci familiarizarea cu activitatea, urmată de diversificarea treptată a experienței.

• Învățarea depinde de accesibilitate. Un copil nu se poate implica pe deplin într-o experiență dacă este copleșit de zgomot, lumină, aglomerație, texturi, instrucțiuni sau schimbări neașteptate. Adaptarea mediului poate face posibilă participarea și, implicit, învățarea. Studiile indică faptul că modul în care este procesată informația senzorială poate avea un impact asupra participării copiilor cu autism la activitățile cotidiene.

• Predictibilitatea poate facilita explorarea. A ști ce urmează să se întâmple poate reduce efortul cognitiv asociat unei experiențe noi. Programele vizuale, indiciile de tipul „mai întâi... apoi...”, demonstrațiile sau explicațiile prealabile pot fi de ajutor, în special în momentele de tranziție. Dovezile privind utilizarea suporturilor vizuale sugerează că acestea pot sprijini comunicarea, participarea și independența, deși utilitatea lor variază de la un copil la altul.

• Urmează direcția atenției și a intereselor copilului. O experiență devine mult mai semnificativă atunci când copilul este captivat în mod autentic de ceva anume. Adulții nu trebuie să controleze fiecare etapă; ei pot observa, se pot implica și pot crea oportunități pentru ca cel mic să ia inițiativa.

• Nu transforma orice experiență într-o lecție. O ieșire poate fi valoroasă chiar și în absența unui obiectiv specific de dezvoltare. Uneori copilul învață, alteori explorează, iar alteori pur și simplu se bucură de moment. Toate aceste aspecte sunt la fel de importante în dezvoltarea celui mic.

Iată câteva repere concrete la care vă puteți raporta pentru a susține învățarea incidentală:

•  Repetați experiențele semnificative. Lasă copilul să exerseze o abilitate de mai multe ori, apoi introdu mici variații.

• Pregătește-l pentru experiențe noi. Explică ce se va întâmpla folosind cuvinte, imagini, demonstrații sau o secvență vizuală simplă.

• Oferă timp suplimentar pentru procesare. După ce pui o întrebare sau arăți ceva, acordă-i copilului timp să înțeleagă și să răspundă, în loc să repeți imediat instrucțiunea.

• Fii atent la nevoile lui senzoriale și adaptează, pe cât posibil, activitățile în funcție de stimulii care îl deranjează sau pe care, din contră, îi caută. Probabil te întrebi dacă, intervenind în activitate pentru a o adapta senzorial, experiența rămâne în continuare una de învățare incidental. Iar răspunsul este da. Pentru ca învățarea să aibă loc, copiii trebuie mai întâi să poată participa. În cazul unui copil cu autism, acest lucru poate însemna, uneori, adaptarea mediului senzorial, acordarea unui timp suplimentar de procesare, oferirea de informații vizuale sau asigurarea unei structuri previzibile. Aceste adaptări nu transformă o experiență cotidiană într-o lecție, ci fac experiența suficient de accesibilă pentru ca respectivul copil să poată explora, participa și învăța din ceea ce se întâmplă în jurul său.

• Împarte activitățile complexe în pași mai mici. Explică pașii pe rând, pe măsură ce apar în proces, în loc să descrii întreaga secvență deodată.

• Lasă copilul să preia inițiativa. Observă ce privește, ce atinge sau ce îi stârnește interesul și folosește acest lucru ca punct de plecare pentru interacțiune.

• Fii atent la semnele de suprasolicitare. Dacă un copil este copleșit, prioritizează reglarea emoțională și siguranța, în loc să încerci să transformi acel moment într-o oportunitate de învățare.

Ce pot învăța copiii din experiențele de zi cu zi?

O abilitate învățată într-un cadru structurat are nevoie de oportunități de a deveni parte din viața de zi cu zi: acasă, la școală, în aer liber, în timpul jocului sau în timpul participării în comunitate. Experiențele de zi cu zi le oferă copiilor contexte în care să-și exerseze abilitățile, să întâlnească situații noi, să facă alegeri, să preia inițiativa și să rezolve problemele care se pot ivi pe parcurs.

Asta înseamnă generalizarea: să iasă în afara cadrului structurat în care au deprins diferite abilități și să învețe să le exerseze cu diferiți oameni și în contexte diferite. Cercetările privind felul în care intervențiile în autism sunt completate de activitățile din afara cabinetului arată că unele abilități se pot generaliza prin interacțiunile de zi cu zi, deși acest lucru nu este general valabil pentru fiecare abilitate sau pentru fiecare copil.

În cabinetul de terapie, un copil cu autism ar putea învăța să ceară ceva în timpul ședinței, să urmeze o succesiune de instrucțiuni, să învețe să-și respecte rândul în activitățile cu terapeutul sau să folosească un sistem de comunicare într-o activitate structurată. Aceste abilități devin însă mult mai semnificative atunci când copilul le poate folosi și acasă, la școală, în parc, la restaurant, în timpul unei călătorii sau când se joacă alături de alți copii. De aceea, din oportunitățile de învățare care se nasc în fiecare zi, se poate deprinde un întreg corolar de aptitudini:

• Comunicare funcțională. Copilul poate cere ajutor, poate face o alegere, poate atrage atenția asupra unui lucru sau poate împărtăși o descoperire, prin vorbire, gesturi sau alte forme de comunicare.

• Autonomie. Activitățile cotidiene oferă ocazii de a exersa alegeri, de a participa la rutine și de a rezolva situații concrete.

• Atenție, coordonare și rezolvarea problemelor. Explorarea mediului poate implica observarea obstacolelor, planificarea mișcărilor și adaptarea la schimbări.

• Abilități sociale. Jocul și activitățile comune pot crea contexte pentru cooperare, împărtășirea intereselor și interacțiuni cu ceilalți.

Învățarea continuă dincolo de orice program

Terapia și experiențele cotidiene nu sunt forme de învățare aflate în competiție una cu cealaltă: ele se completează reciproc. Terapia poate oferi oportunități structurate pentru dezvoltarea unei abilități, în vreme ce viața de zi cu zi oferă nenumărate ocazii de a utiliza, exersa, adapta și generaliza acea abilitate.

Pentru un copil cu autism, la fel ca pentru orice alt copil, lumea din jur este plină de ocazii de a explora, observa, încerca, repeta și descoperi lucruri noi. Unele dintre aceste experiențe vor fi susținute intenționat de către adulți, altele vor apărea pur și simplu în cursul unei zile obișnuite: o plimbare în parc, pregătirea mesei, o vizită la magazin, joaca, o excursie sau o zi petrecută în aer liber pot deveni contexte în care copilul își exersează abilitățile și descoperă altele noi.

Rolul adultului nu este să transforme fiecare moment într-o lecție, ci mai degrabă să observe, să ofere spațiu pentru explorare și, atunci când este nevoie, să adapteze mediul astfel încât copilul să poată participa în propriul său ritm. La finalul zilei, dincolo de ceea ce copilul învață într-un anumit context, contează și ceea ce poate face cu aceste aptitudini în lumea reală.

Surse:

Carruthers S, Pickles A, Slonims V, Howlin P, Charman T. Beyond intervention into daily life: A systematic review of generalisation following social communication interventions for young children with autism. Autism Research, published by International Society for Autism Research2020, Apr;13(4):506-522

Ismael N, Lawson LM, Hartwell J. Relationship Between Sensory Processing and Participation in Daily Occupations for Children With Autism Spectrum Disorder: A Systematic Review of Studies That Used Dunn's Sensory Processing Framework. American Journal of Occupational Therapy. 2018 May/Jun;72(3)

A Guide to Serve & Return , Center on the Developing Child, Harvard University