Campania „ Nu suntem invizibili. Împărțim același loc”

MANIFEST PENTRU INCLUZIUNE

Viața de zi cu zi se întâmplă în aceleași locuri pe care le împărțim cu toții, oameni tipici și atipici. Suntem împreună în clasele în care copiii învață, în spațiile publice în care oamenii se întâlnesc, în locurile de muncă în care fiecare încearcă să își găsească drumul. Aceste locuri ne aparțin tuturor, chiar dacă nu întotdeauna sunt gândite astfel încât fiecare persoană să se poată simți în ele în siguranță, înțeleasă și prezentă cu adevărat.

Incluziunea începe în momentul în care locurile pe care le împărțim devin cu adevărat comune. Când școala, orașul, locul de muncă sau spațiile comunității sunt construite și gândite astfel încât fiecare persoană să poată participa în felul său, cu demnitate și cu sprijinul de care are nevoie.

Pentru că atunci când împărțim același loc, responsabilitatea de a-l face deschis și accesibil nu aparține doar unor instituții sau unor inițiative izolate. Ea aparține întregii societăți.

Persoanele cu autism nu trăiesc într-o lume separată.

Sunt aici.
În aceleași școli.
În aceleași parcuri.
În aceleași autobuze.
În aceleași cartiere și comunități.

Împărțim același oraș.
Împărțim aceleași spații.
Împărțim aceeași societate.

Și totuși, pentru mulți oameni cu autism, acest loc comun nu este încă un loc în care pot participa cu adevărat, în care sunt văzuți și acceptați așa cum sunt.

Pentru că prea des confundăm prezența cu incluziunea.

Dacă cineva este într-o clasă de curs, credem că este inclus.

Dacă cineva este într-un loc de muncă, credem că aparține.

Dacă cineva este într-o comunitate, presupunem că are aceleași șanse.

Dar realitatea arată altfel.

Pentru multe persoane cu autism, drumul spre educație, servicii potrivite lor, locuri de muncă sau viață independentă este încă plin de obstacole.

Nu pentru că nu ar avea potențial, ci pentru că societatea nu este încă pregătită să facă loc tuturor felurilor de a fi.

Campania „Nu suntem invizibili. Împărțim același loc” spune un lucru simplu: persoanele cu autism nu trăiesc într-o lume separată. Suntem deja aici, împreună.

Știai că …

1 din 31 de copii este diagnosticat cu o tulburare de spectru autist, conform raportului CDC 2025.

Sub 1% dintre adulții cu autism din România au un job ; în Europa, rata de angajabilitate este de 10%. Adulții cu autism mor cu 16 ani mai devreme din cauza lipsei de acces la servicii de sănătate și sociale adaptate nevoilor lor.

În fiecare an, aproximativ 5.000 de copii se nasc cu autism în România. Comparativ cu 2025, 56% dintre noii elevi cu CES raportați în școlile din România sunt elevi cu autism.

Aproximativ 100.000 de persoane cu autism trăiesc în România. Nevoile lor sunt acoperite în mare parte de familia lor și de asociațiile non-profit.

Ce înseamnă incluziunea

Ceea ce trebuie să schimbăm este modul în care construim societatea.

Incluziunea NU este:

• Un gest de bunăvoință.

• O excepție.

• Un favor.

Incluziunea este o responsabilitate comună și înseamnă:

• Școli pregătite pentru diversitate.

• Servicii accesibile tuturor.

• Oportunități reale de muncă.

• Spații publice în care fiecare persoană se poate simți în siguranță.

• Comunități care aleg să includă, nu să evite.

Pe 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, spunem clar:

Persoanele cu autism nu sunt invizibile, totuși, societatea nu este încă întru totul pregătită pentru toți cei care o locuiesc.

Incluziunea reală începe atunci când alegem să vedem, să ne aplecăm și să ascultăm, să înțelegem și să facem loc, cu respect și empatie.

• A fi vizibil înseamnă a fi reprezentat corect, cu respect, și a fi înțeles și auzit în toate domeniile societății.

• A fi vizibil înseamnă a putea trăi în comunitate cu libertate de alegere, demnitate și sprijin.

• A fi vizibil înseamnă a avea șanse egale de a învăța, de a munci și de a contribui.

• A fi vizibil înseamnă a putea circula, accesa servicii și participa în mod egal în societate.

O societate se vede cel mai bine în felul în care își organizează locurile comune. În școli. În orașe.

În spațiile publice pe care le împărțim în fiecare zi.

Aici se vede dacă aceste locuri sunt construite pentru toți cei care le folosesc.

Incluziunea nu începe cu un gest simbolic și nu se oprește la o declarație de intenție. Ea prinde formă în lucruri concrete: în felul în care sunt gândite școlile, în accesul la servicii, în oportunitățile de muncă, în modul în care comunitățile aleg să își deschidă spațiul pentru diversitatea oamenilor care le compun.

Pentru că atunci când împărțim același loc, responsabilitatea pentru felul în care arată acel loc este comună.

Instituțiile, comunitățile și fiecare dintre noi contribuim la felul în care societatea devine mai deschisă, mai atentă și mai pregătită pentru toți oamenii care o locuiesc.

O societate devine cu adevărat comună atunci când fiecare persoană poate participa în ea cu demnitate și în felul său.

Află mai multe povești de incluziune de pe vizibil.helpautism.ro