Programul personalizat de intervenție care te ajută să devii principalul agent al schimbării în viața copilului tău
Terapia nu se oprește la ușa cabinetului și nici nu este consumată între terapeut și copil— continuarea ei acasă este esențială pentru progresul copiilor cu TSA. Atunci când părinții aplică în viața de zi cu zi principiile învățate în terapie, copilul are mai multe șanse să generalizeze comportamentele pozitive, să își dezvolte abilitățile și să se simtă înțeles și susținut. Părintele este martorul principal al procesului, trebuie să fie suficient de analitic și mereu curios să afle „De ce așa? Cum pot face si eu?”.
Ce poți face tu?
Prin jocuri, rutine și interacțiuni adaptate, poți transforma momentele de zi cu zi în pași concreți spre dezvoltarea armonioasă a copilului tău. Partea cea mai frumoasă? Nu ești singur în acest proces!
Echipa Mobilă Help Autism vine în sprijinul tău
Specialiștii noștri se deplasează la domiciliu, analizează interacțiunile din familie și mediul în care trăiește copilul și construiesc, alături de tine, un plan personalizat de intervenție. Vei învăța cum să răspunzi mai eficient nevoilor copilului tău și cum să-i susții evoluția în mod constant.
Pentru că atunci când părinții se implică, progresele copilului devin mai vizibile și mai durabile.
De ce Echipa Mobilă? Help Autism a creat acest serviciu de sprijin pentru familiile ale căror copii încep procesul terapeutic sau pentru cei care au nevoie de consiliere personalizată în afara cabinetului. Scopul său este de a veni în întâmpinarea nevoilor familiilor acolo unde contează cel mai mult: acasă, mediu în care comportamentele se amplifică și sunt greu de modelat dacă nu există cunoștiințele necesare. Totodată, acasă este mediul foarte ofertant de stimuli care pot genera învățarea, dacă sunt manipulați adecvat de către părinți.
Obiectivul Echipei Mobile de terapeuți este de a oferi training pentru părinți și un model de abordare a copilului prin intermediul tehnicilor de analiză comportamentală aplicată în mediul său familial, precum și suport în integrarea acestuia în grădiniță sau la școală.
Obiective urmărite:
colectarea și analizarea datelor obținute privind dificultățile exprimate de către familie
întocmirea raportului personalizat de intervenție pentru familie
asigurarea suportului pe toată perioada de desfășurare a programului
chestionar de verificare a gradului de înțelegere a informațiilor și a situațiilor dificile întâmpinate
Formatul programului: 26 de ore, dintre care 18 sunt dedicate interacțiunii directe cu familia, organizate în funcție de nevoi și priorități, concentrate pe:
observarea copilului în cadrul familiei, colectarea de date, notarea oportunităților ratate și a recomandărilor de intervenție aplicată pentru stimularea corectă a copilului
recomandări de rearanjare a casei, astfel încât mediul să devină cât mai prietenos pentru nevoile copilului
recomandări de materiale și jocuri de stimulare a creativității, coordonării și motricității
training pentru cereri din partea copiilor
training de toaletă, de joc
training ABC funcțional pentru modelarea comportamentală
training de joint attention (prezență, răspuns la nume, urmărire, împărtășire etc.)
exemple concrete și supervizarea părinților
La finalul acestei etape, specialistul oferă un Raport de observare, care cuprinde:
dificultățile identificate
obiectivele urmărite
metodele de intervenție aplicate
recomandări pentru continuarea intervenției în mediul familial
Rezultatul: Transformarea părintelui într-un partener activ și implicat în procesul terapeutic al propriului copil ca principal agent al schimbării în viața acestuia.
Avantaje
Intervenție personalizată: fiecare familie are particularitățile ei. Specialiștii Echipei Mobile se adaptează contextului și situației, oferind sfaturile și instrumentele cele mai potrivite.
Învățare practică: ca părinte, vei înțelege mai bine tehnicile atunci când le vezi puse în practică înainte de a încerca să le aplici singur.
Primești pe loc răspunsuri la întrebări și curiozități.
Aplici strategiile în mod autonom, în prezența specialistului care oferă feedback de calitate în timp real și sprijin pentru ajustarea tehnicilor.
Follow-up asigurat: poți opta pentru o formă de monitorizare periodică, prin întâlniri de consultanță online desfășurate o dată pe lună, pentru ajustarea strategiilor și sprijin punctual.
Sprijin prelungit: poți alege continuarea intervenției prin reluarea unui nou modul de 18 ore, dacă se constată că sunt necesare obiective suplimentare sau susținere pe termen mai lung.
Formarea părinților prin intervenția Echipei Mobile nu înseamnă doar informare: este formare practică, cu ghidare, feedback și modelare, generând autonomie, nu dependență de specialiști. Când părintele învață cum să intervină, el nu doar rezolvă comportamente problematice, ci devine o resursă activă, un promotor al dezvoltării copilului în fiecare zi.
Cost: 3000 lei
Contact: Marina Bocai, Psiholog clinician & Psihoterapeut
0760580211
Ce părere au părinții care au trecut prin program
„Participarea în cadrul proiectului a fost utilă și pot spune că a fost o experiență extrem de valoroasă pentru noi. Informațiile pe care le-am primit au fost bine structurate și s-au mulat exact pe situațiile de moment, iar discuțiile interactive ne-au permis să ne împărtășim experiențele și să ne simțim validați și susținuți.
Marina a fost extraordinar de deschisă și a creat un mediu în care atât eu, cât și soțul și mătușa am putut să punem întrebări fără rețineri. Tehnicile și strategiile oferite pentru gestionarea comportamentelor și emoțiilor lui Casi au fost explicate clar și puse în aplicare la fața locului.
Pentru construirea unei relații sănătoase, am primit clarificări pe care le implementăm ușor, ușor în rutina zilnică. De asemenea, mi-a plăcut accentul pus pe importanța echilibrului emoțional al părinților și cum acest aspect influențează educația copiilor.
Apreciez foarte mult efortul terapeuților de a da soluții concrete și modul lor de a privi provocările zilnice din rolul de părinte. Recomand cu încredere acest proiect tuturor părinților!” – Alina, mama lui Casi (5 ani)
„Echipa Mobilă ne-a dat speranță! Ne aflam într-o perioadă în care nu mai credeam în profesionalismul specialiștilor. Surprinzător, am descoperit-o pe Marina, care este o persoană foarte dedicată, se vede că își iubește foarte mult meseria și că iubește copiii.
Pe parcursul zilelor în care a venit la noi acasă, l-a observat cu atenție pe Alex în mediul natural (casă, parc) și ne-a explicat pe înțelesul nostru cum trebuie să abordăm situațiile dificile în care se află copilul nostru, cum putem să profităm de oportunitățile care apar pe parcursul zilei pentru a crea contexte de învățare și am primit, de asemenea, și răspunsurile de care aveam nevoie la toate întrebările pe care le-am avut. Nu în ultimul rând, Marina ne-a ajutat să conștientizăm că fără muncă, implicare și seriozitate nu ne vom putea bucura de progrese.
Recomand cu mult, mult drag acest program care este un ajutor extraordinar pentru familie!” – Ruxandra, mama lui Alex (4 ani)