Povestea lui Dimi

Povestea de azi este despre Dimi, copilul care a învățat să vină cu zâmbetul la terapie.

Când terapeuta Denisa Robaniuc l-a cunoscut pe Dimi, în urmă cu aproximativ un an, începutul nu a fost deloc ușor. Venirea la terapie nu era unul dintre momentele preferate ale zilei, iar multe dintre primele sesiuni au început la intrarea centrului sau chiar în parcare, unde Denisa și colegii ei petreceau timp încercând, cu răbdare și blândețe, să-l convingă să facă măcar primul pas spre sala de terapie.

Privind în urmă, este impresionant cât de mult s-a schimbat. Fiecare progres a fost construit treptat, prin perseverență, consecvență și o relație bazată pe încredere.

Astăzi, Dimi ajunge la centru cu zâmbetul pe buze. Urcă nerăbdător scările către sala de terapie și abia așteaptă să îi povestească Denisei despre ziua lui sau despre planurile de vacanță alături de familie. Participă cu entuziasm la grupurile de socializare, inițiază tot mai des conversații cu ceilalți copii și nu ezită să ofere o încurajare sau o mângâiere pe umăr atunci când observă că cineva nu se simte bine.

Schimbările nu se văd doar în relația cu cei din jur. Dacă odinioară cuvinte precum „citit”, „scris”, „fișe” sau „teme” erau întâmpinate cu un hotărât „Nu!”, astăzi reacțiile lui sunt cu totul altele. Denisa își amintește cu bucurie un moment recent în care, după ce i-a propus câteva activități care includeau toate aceste „cuvinte interzise”, Dimi a răspuns simplu: „Of, bine.” Apoi s-a așezat și s-a apucat imediat de lucru.

Și acasă, transformările sunt la fel de vizibile. Mama lui povestește că diagnosticul a venit foarte devreme: la doar trei luni, Dimi a fost diagnosticat cu scafocefalie și întârziere în dezvoltare, iar la un an și trei luni a primit diagnosticul de tulburare de spectru autist.

Intervenția a început la Help Autism când Dimi avea un an și șapte luni și a continuat cu numeroase forme de intervenție. Familia s-a mutat pentru o perioadă în București, unde terapia a continuat în cadrul centrului Help Autism Casa Soarelui, iar ulterior s-au întors la Help Autism Suceava.

Privind în urmă, mama spune că cea mai mare schimbare este în comportamentul lui Dimi. La început era foarte agitat, plângea mult și avea dificultăți importante în reglarea emoțională. Astăzi, vine cu drag la terapie, frustrările s-au redus considerabil, iar progresul este vizibil atât în comunicare, cât și în dezvoltarea cognitivă. Lucrează la formularea propozițiilor simple, la citit și la înțelegerea poveștilor.

Întrebat ce îi place cel mai mult la centru, răspunsul vine imediat: sala de mișcare și activitățile senzoriale. Iar dintre toate activitățile, plastilina, desenul și pictura ocupă un loc special.

Denisa spune că, pentru ea, o sesiune de terapie perfectă cu Dimi începe chiar de la baza scărilor, unde acesta o așteaptă nerăbdător. Ajunși în cabinet, urmează plastilina sau jucăriile senzoriale preferate, timp în care povestesc despre cum le-a fost ziua. Apoi stabilesc împreună activitățile, iar printre ele își face loc, inevitabil, și gluma lui preferată: „Relaxare în sala de joacă... la infinit!” La final, Dimi coboară fericit să îi povestească mamei tot ce a făcut.

Atât terapeuta, cât și familia sunt de acord că progresul lui Dimi este rezultatul unei colaborări strânse. Conexiunea dintre copil, părinți și echipa terapeutică a făcut posibilă construirea unui mediu în care Dimi a învățat că adulții pot fi parteneri de joacă și de învățare, că regulile îl ajută și că învățarea poate deveni o experiență plăcută.

Mama lui transmite un mesaj tuturor familiilor aflate la început de drum: autismul nu este un capăt de drum. Există soluții, există oameni care pot ajuta, iar încrederea în terapeuți și consecvența în intervenție aduc, în timp, rezultate care pot părea imposibile la început.

Iar Denisa completează cu un gând care descrie perfect parcursul lui Dimi „Progresul nu este întotdeauna spectaculos de la o zi la alta. Uneori pare lent, alteori aproape invizibil. Însă fiecare pas înainte, oricât de mic ar părea, poate reprezenta o realizare uriașă pentru un copil. Iar aceste mici victorii, adunate în timp, construiesc schimbări cu adevărat remarcabile.”