Povestea lui Miriam

Miriam are 4 ani și 7 luni și este o fetiță luminoasă, cu ochi în care încape mirarea lumii întregi. Iubește culorile, animalele, insectele, muzica și dansul. Este foarte afectuoasă și dornică de a primi căldura celorlalți. Deși de-abia rostește primele cuvinte, Miri este o luptătoare și îi uimește cu achizițiile și ambiția ei pe zi ce trece pe cei care lucrează alături de ea.

Este un copil curios, căruia îi place să exploreze. Preferă să fie pe cont propriu, mai ales acasă, unde stă la curte și își petrece timpul în compania rațelor și gâștelor. De fapt, îi plac toate creaturile - animale sau insecte, nu contează. Adina Mihai, terapeuta ei, povestește că, într-o seară, mama ei s-a trezit din somn cu ceva ud la picioare: Miriam adusese o râmă și o pusese în pat.

Îi place să se admire în oglindă, este o fetiță foarte cochetă, care iubește culorile și curcubeiele. Se bucură de nisipul kinetic, de dans, de desen și este foarte deschisă la activități noi. Astăzi pare firesc, însă în urmă cu doar șapte luni astfel de momente împărtășite nu ar fi fost posibile. La începutul terapiei o împingea pe Adina și respingea încercările de conectare.

Primele îngrijorări ale mamei au apărut când și-a dat seama că Miriam întârzia cu mersul. A început să meargă în jurul vârstei de un an și jumătate, însă specialiștii i-au spus că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său. O mamă simte însă când ceva nu este în regulă.

După ce a început să meargă, au apărut problemele cu somnul și stările de nervozitate. Violeta a sperat că este doar o etapă, dar nu avea cu cine să se consulte, iar internetul îi afișa constant informații despre autism. De fiecare dată închidea clipurile fără să le privească. Nu voia să i se confirme bănuielile.

A așteptat până la doi ani pentru a o înscrie la grădiniță, iar acolo au venit și primele confirmări.

„Doamnele de la grădiniță mi-au spus că nu e în regulă cu ea, nu se joacă cu copiii, nu vorbește, nu comunică, stă singură, separat de ceilalți. La un moment dat s-a alăturat echipei o fată tânără, care făcuse Psihologia. Miri s-a lipit imediat de ea. Ea m-a sfătuit să o duc cât de repede pot la un specialist, pentru că ar da semne de Tulburare de Spectru Autist.

La 2 ani și 5 luni, deja aveam toate analizele făcute, toate evaluările făcute. Știu că perioada aceea a fost de foc pentru mine. Am fost atât de bulversată încât nu mai știam nici ce zi este, nu voiam să înțeleg acest diagnostic sau să citesc despre el, nu voiam să mai știu nimic despre autism în general.”

Deși i-a fost greu să accepte diagnosticul, Violeta a început imediat intervenția într-o clinică privată din București, alături de o specialistă formată în Belgia. Când terapia de acolo nu a mai putut continua, a căutat o nouă soluție. În decembrie 2025 au ajuns la Help Autism, unde Miriam lucrează cinci ședințe pe săptămână: patru alături de Adina Mihai și una cu Mariana Panait, coordonatoarea centrului.

La momentul în care a ajuns în centru, una dintre cele mai mari provocări era comunicarea. Faptul că nu vorbea a determinat-o pe mama ei să ceară ajutorul specialiștilor. În plus, la patru ani încă folosea pampersul. Mersul la grădiniță se oprise la scurt timp după începerea terapiei, astfel că oportunitățile de socializare deveniseră limitate.

Mama ei o crește singură. În fiecare zi fac împreună naveta de la Crevedia până la centru, iar duminica este ziua lor specială. Merg în mallul din Corbeanca, unde participă la activitățile pentru copii. Acasă continuă ceea ce învață în cabinet: fac curat împreună, dau cu mătura, aranjează patul, îl desfac și îl refac, gătesc, pregătesc zarzavat pentru supe sau culeg prune pentru gem. Miriam este mâna dreaptă a mamei ei.

„Dintotdeauna, de când mă știu, pe mine și până în ziua de azi, speranța m-a ținut vie. Și m-a ținut cu capul pe umeri. Că dacă n-aș fi avut speranță că mâine răsare iar soarele și va fi din ce în ce mai bine, n-aș fi rezistat”, ne mărturisește ea.

În cabinet, Adina își construiește intervenția pornind de la interesele lui Miriam și integrează obiectivele terapeutice în activitățile care îi fac plăcere. Miri este foarte receptivă și cooperantă și învață repede prin joc.

Fiecare ședință începe cu activități de conectare. În ziua în care le-am însoțit în cabinet, Adina și Miri au ascultat muzică și au dansat, apoi au pregătit împreună o înghețată din nisip kinetic, decorată cu fructe, pe care au „mâncat-o” împreună. Dorința celei mici de a împărtăși experiențe și de a se conecta este impresionantă.

Abia apoi urmează activitățile structurate. Adina folosește, de exemplu, o planșă cu peștișori cărora le dă nume simple, formate din două silabe repetate, și o încurajează pe Miriam să îi strige pe „Baba”, „Lolo”, „Cici” sau „Țața”. Pe măsură ce fiecare „răspunde” la apel, Miriam trebuie să potrivească peștișorii pe planșă, lucru pe care îl face rapid și fără efort. Fiecare reușită este urmată de recompensa ei preferată: gâdilatul.

De altfel, printre primele lucruri pe care a învățat să le spună a fost „gâdi-gâdi”. Chiar înainte de asta spusese „ba!”, felul ei de a-i cere Adinei să-i mai facă baloane de săpun.

Rezultatele au venit mult mai repede decât se aștepta echipa.

La început, terapeuții sperau că, dacă vor reuși să o implice în joc colaborativ, va fi deja o mare victorie. Miriam i-a surprins însă pe toți. A început să imite onomatopee, vocale și silabe, iar apoi să participe la joc colaborativ și joc simbolic. A făcut progrese spectaculoase pe receptivitate, în recunoașterea persoanelor și în comunicare.

Astăzi se poate numi pe sine, pe mama ei și pe Adina. Evoluția ei este la fel de vizibilă și în zona motricității și a imitației, iar Adina spune că Miriam le-a demonstrat tuturor că și specialiștii se pot înșela foarte ușor atunci când încearcă să anticipeze evoluția unui copil.

Chiar dacă nu mai merge la grădiniță, Adina a început să o expună treptat interacțiunii cu alți copii din centru. Deocamdată nu îi caută activ, dar nici nu mai este deranjată de prezența lor.

O altă mare teamă a mamei era că Miriam nu va renunța niciodată la pampers. Și aici surpriza a venit imediat: chiar a doua zi după ce au decis împreună să renunțe la el, Miriam a mers singură la toaletă.

Despre progresele din ultimele luni, Violeta spune că:

„La Help Autism am găsit terapeuți cu care mă înțeleg. Oameni cu suflet. Acum Miri este mai atentă la ce i se spune și la ce se întâmplă în jurul ei. Poate să scoată cuvinte, la Help a învățat să vorbească. Este mult mai afectuoasă, mă ia și mă ține în brațe.”

Poate cel mai emoționant moment a venit în urmă cu doar câteva săptămâni, când Miriam a strigat-o pentru prima dată „mama”. Violeta a plâns de fericire. Spune că, alături de Miriam, își trăiește și ea copilăria și se bucură de fiecare jucărie pe care i-o cumpără.

Întrebată ce își dorește pentru viitorul fiicei sale, răspunsul ei spune totul despre speranța care le-a purtat până aici:

„Ce-mi doresc eu de la fata mea? Nu să fie cea mai bună din clasă. Am învățat eu suficientă carte și pentru ea. Vreau să știe și ea să aibă o meserie. Indiferent că pune unghii sau gene, indiferent ce face, să-și câștige bani. Că nu voi mai fi eu lângă ea. Dar eu îmi doresc ca ea să aibă tot ceea ce își dorește și are nevoie și să nu ducă lipsă de nimic niciodată în viața asta. Nici acum, nici niciodată. Asta este dorința mea.”